Statul dă câte 250 de lei pentru acești români și 150 de lei pentru elevi. Ce trebuie să faci ca să-i primești

de: Mădălina Bahrim
28 03. 2022

În condițiile în care pe bugetele familiilor din România atârnă poveri financiare din ce în ce mai mari, statul român extinde discuțiile privitoare la sprijinirea persoanelor cu venituri mici.

Scumpirile din ultima perioadă pun presiune pe finanțele românilor. Persoanele cu venituri mici sunt considerate a fi cel mai dur afectate de ceea ce se întâmplă în plan economic în ultimele luni, iar pentru aceste persoane vulnerabile, inclusiv pentru elevi, statul ar pregăti ajutoare suplimentare.

După cum știm deja, pe fondul scumpirilor de pe piețele de energie electrică și gaze naturale, autoritățile de la București au extins cu un an de zile măsurile de ajutorare pentru plata facturilor. Ei bine, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, așteptările inflaționiste au căpătat proporții și mai îngrijorătoare, iar acest lucru înseamnă că românii au nevoie de mai mulți bani pentru a putea face față tuturor cheltuielilor crescute.

Așa s-ar fi ajuns, în Guvern, la discuții legate de acordarea unor vouchere substanțiale, pentru românii vulnerabili și pentru elevi.

Cine va primi vouchere de la stat și cât vor valora ele

Conform surselor G4media, vorbim despre ajutorul pentru elevii din familiile cu venituri mici. În acest caz, sursa citată spune că măsura vizează „acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepția lunilor iulie și august. Cu acest voucher, beneficiarii vor putea să cumpere alimente, rechizite și haine. Beneficiari ar urma să fie cei circa 156.000 de elevi care primesc acum burse sociale”.

De asemenea, a doua categorie de beneficiari va fi reprezentată de românii cu venituri modeste. Aceștia ar urma să primească de la stat vouchere de 50 euro (circa 250 de lei) acordate la fiecare 2 luni până la finalul acestui an. Trebuie menționat faptul că românii vor putea cheltui aceste fonduri doar pentru a-și achiziționa alimente de bază, necesare traiului de zi cu zi.

Despre condițiile impuse de autorități în acest al doilea caz, se pare că ar fi vorba despre existența unui venit net mediu lunar mai mic de 600 lei (circa 151.000 de familii), beneficiarii de Venit Minim Garantat (circa 160.000 persoane), persoanele cu dizabilități (circa 800.000 persoane) și pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (circa 2,3 milioane).