Atunci când hotărâm să cumpărăm un frigider, mulți dintre noi ne stabilim ca prim criteriu de alegere capacitatea acestuia. Astfel, pentru persoanele care gătesc mult este recomandat ca frigiderul sau combina frigorifică să aibă un volum cât mai mare, pantru a putea păstra mâncarea pentru mai mult timp. Însă noile frigidere au un sistem de răcire complex care ar putea dăuna alimentelor în cazul în care acestea nu sunt poziționate corect. Iată la ce pericol este expusă mâncarea dacă atinge partea din spate a firgiderului.
Depozitarea și conservarea corectă a alimentelor în casă este esențială pentru a preveni deteriorarea acestora și pentru a evita consumul de produse stricate care ar putea cauza probleme de sănătate. De aceea, este esențial să cunoașteți câteva trucuri atunci când vine vorba de păstrarea alimentelor în frigider.
Aparat electrocasnic nelipsit din orice casă, frigiderul are în interiorul său mai multe zone și compartimente, iar în fiecare dintre ele trebuie să fie păstrate anumite tipuri de alimente pentru o mai bună conservare.
Producătorii recomandă menținerea temperaturii frigiderului în jurul valorii de 5ºC, potrivit 20minutos.es, care citează Holaluz. Acest lucru este esențial pentru ca alimentele să se păstreze în bune condiții și, în plus, pentru a evita acumularea de prea mult aer rece care ar putea ajunge să creeze gheață în interiorul frigiderului.
Este recomandat să fiți foarte atenți la alimentele care ating partea din spate a frigiderului, deoarece poate avea un impact direct asupra temperaturii frigiderului.
Acest lucru se datorează faptului că producerea aerului rece și distribuirea uniformă a acestuia pe toate rafturile și în toate părțile frigiderului se bazează pe curenții care se formează între aerul rece și aerul cald. Dacă alimentele de pe rafturi sunt așezate complet în spatele frigiderului, acești curenți interni sunt blocați și, prin urmare, aerul stagnează, iar acest luru face ca unele alimente să înghețe, iar altele să nu fie răcite suficient.
Frigiderul este obiectul electrocasnic cu cel mai mare consum. Aproape 62% din consumul de curent electric al unei gospodării provine de la aparatele electrocasnice. Potrivit estimărilor Institutului pentru Diversificare și Conservare a Energiei (IDAE) din Spania, frigiderul conduce clasamentul, cu aproape 19% din consumul total, urmat de televizor ( 7,5%), mașina de spălat (7,3%), cuptor (5,1%) și calculator (4,6%).
Pentru a reduce consumul de energie electrică al frigiderului trebuie să ții cont de clasa energetică a acestuia, temperatură interioară și exterioară și încărcătură. Un frigider eficient energetic presupune setarea temperaturii din interior la 1 – 5 grade Celsius, iar cea a congelatorului trebuie să fie minus 18 grade.
Un alt sfat este să poziţionezi frigiderul sau congelatorul departe de surse de căldură, cum ar fi aragazul. Este bine să lași cel puțin 15 centimetri spațiu liber în jurul frigiderului, pentru a ajuta căldura generată de motor și compresor să iasă.
Citește și: „Trucul genial cu un ziar pentru frigiderul tău. Te scapă de probleme”