SRI caută hackeri talentați: condiția ciudată prin care își bate cuie-n talpă

de: Alexandru Puiu
26 01. 2022

Într-o perioadă în care atacurile cibernetice la scară largă au început să aibă consecința la nivelul multor țări importante, Serviciul Român de Informații coboară privirea către hackerii români, în speranța recrutării. Procesul nu va fi însă deloc simplu, din cauza legilor din România.

Șeful centrului de securitate cibernetică din cadrul SRI a dat în urmă cu câteva zile un interviu pentru Digi24. În acel context, oficialul a atras atenția asupra efortului de recrutare al instituției în materie de hackeri. Această practică a ieșit la iveală în contextul în care au existat deja mai multe misiuni importante în care autoritățile române au depins de ”un ajutor imens din partea hackerilor”. Rămâne acum să-i aducă în permanență în echipa statului român.

Hackerii SRI, greu de găsit

Deși infractorii cibernetici care să lucreze de partea statului nu reprezintă sub nicio formă o inovație românească, autoritățile autohtone au un talent deosebit în a se autosabota. Această practică se reflectă în condițiile de angajare sau, mai bine zis, motivele pentru care cei mai mulți hackeri nu au cum să ajungă vreodată angajați în cadrul Serviciului Român de Informații.

SRI caută hackeri cu facultate, diplomă de licență, așa spune legea. Întâmplarea face că aceștia sunt puțini, spre deloc. Ca referință, nici Bill Gates, Steve Jobs sau Mark Zuckerberg nu au absolvit facultatea, hackerii talentați, cu atât mai puțin.

Pe marginea acestui subiect a vorbit Anton Rog, șeful Centrului Național Cyberint din cadrul SRI. ”Pentru a fi ofiţer în SRI trebuie să îndeplineşti mai multe condiţii, una este să termini o facultate, şi atunci cei care sunt.. mulţi hackeri nu termină o facultate, dar care sunt foarte buni şi recunoaştem lucrul acesta…”, a explicat oficialul. Până și purtătorul de cuvânt al SRI a atras atenția asupra penibilului întregii situații. ”Păi, pe o zonă tehnică nu ţi se pare că este cam aiurea? Adică de ce trebuie să… dacă băiatul respectiv este foarte, foarte bun tehnic…”, a replicat Ovidiu Marincea.

”Ne împrietenim cu el. Este maximum ce pot să spun.”, a adăugat Rog. ”Și-l trimitem la facultate, dacă vrem să-l aducem în interior.”, a completat Marincea. ”Avem acest instrument legal, da. Legea ne spune că avem voie să recrutăm hackeri. Pe unii, dacă reuşim să-i angajăm bine, dacă nu, lucrăm altfel cu ei, apropiat, pentru a proteja România. Îi considerăm „white hat”.”, a concluzionat șeful centrului de securitate cibernetică din SRI.