Salt extrem cu parașuta, în Catedrala Mântuirii Neamului. Patriarhia Română vine cu o reacție dură

de: Vasile Mirabela
27 05. 2022

Reacții pe bandă rulantă au apărut după ce un filmuleț cu un bărbat care sare cu parașuta din Catedrala Mântuirii Neamului s-a viralizat pe rețelele de socializare.

Parașutist filmat în Catedrala Mântuirii Neamului, în timpul unui salt

Patriarhia Română a venit cu o reacție fulger după ce filmulețul a luat amploare pe rețelele sociale. Potrivit BOR, incidentul ar fi avut loc în vara anului trecut.

”Bărbatul a pătruns în Patriarhie într-un mod total fraudulos, intrând într-un sector foarte greu accesibil din punct de vedere logistic și administrativ, după încheierea programului de lucru din ziua respectivă”, spun reprezentanții BOR.

În filmuleț se poate observa cum bărbatul se pregătește și sare apoi cu parașuta din cel mai înalt punct al Catedralei, aflat la aproximativ 60 de metri înălțime. Apoi, aterizează în scurt timp în pronaos, spațiul alocat credincioșilor care vor participa la slujbe.

În postarea făcută de autor, acesta susținea că saltul a fost posibil datorită unui „prieten francez”, care i-a furnizat coordonatele. Până în momentul de față, bărbatul care încă nu a fost identificat pare a fi un practicant de base-jumping, un sport extrem care presupune saltul cu parașuta de la punct fix, în locuri neobișnuite şi fără paraşuta de rezervă.

„Conform estimărilor rezultate din analiza imaginilor publicate, în care se pot observa detalii legate de evoluția șantierului interior, întâmplarea a avut loc anul trecut în perioada verii. Echipele coordonatoare ale șantierului Catedralei Naționale au sesizat serviciile de pază și supraveghere, care efectuează actualmente verificări ale bazelor de date existente privind intervalul de timp identificat, atât pentru spațiul interior, cât și exterior al Catedralei.

Menționăm că incidentul reprezintă o faptă frauduloasă, comisă în mod abuziv și fără nicio implicare din partea celor care lucrează în acest șantier.

Având în vedere gradul ridicat de risc al incidentului, echipa coordonatoare de la Catedrala Națională va solicita sprijinul autorităților competente care sunt în măsură să efectueze o anchetă adecvată în vederea depistării persoanei respective”, au transmis reprezentanții BOR.

Citește și: Liderul ”spiritual” din Hunedoara, arestat 30 de zile pentru hărțuire sexuală și viol. Gurul sectei Copiii Soarelui nu lăsa minorii să meargă la școală