S-a schimbat legea pentru acești români care circulă în trafic: amenzi de până la 1160 de lei pentru greșeli banale

de: Alexandru Puiu
14 07. 2022

Codul Rutier a suferit mai multe modificări în ultimele luni, iar printre ele se numără și o serie de reguli și sancțiuni pentru o categorie care, în trecut, era neglijată.

Conform legislației în vigoare, cei care utilizează biciclete și trotinete pe drumurile publice sunt nevoiți să îndeplinească o serie de condiții. Nerespectarea lor se sancționează cu amenzi generoase aplicate de către agenții de circulație. Deși întregul set de circumstanțe pare teoretic, de fapt, polițiștii au făcut deja controale pe marginea acestui subiect, ajungând să fie amendați peste 1000 de utilizatori.

Bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice, amendați în România

Circulația pe drumurile publice de către bicicliști este reglementată în România de câteva decenii, dar conducerea de trotinete electrice a fost legiferată abia în urmă cu doi ani, prin OUG 13/2020. Noile prevederi au început însă să se aplice abia de toamna trecută, după apariția HG 1075/2021.

Ca referință, dacă ești curios, conform Avocatnet, trotinetele electrice pot fi folosite doar pe pistele de bicicletă, iar dacă ele nu există, ele pot fi folosite doar pe drumurile din localități, din moment ce Codul rutier stabilește, în prezent, că acestea se pot deplasa “numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h”. Așadar, ele nu pot fi folosite pe trotuare.

Mai mult decât atât, trotinetele electrice se pot conduce doar în linie dreaptă pe drumurile publice, respectând sensul de mers, pe când schimbarea direcției de mers se face „prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna”, după cum apare acum în Regulamentul de aplicare a Codului rutier (HG 1.391/2006).

Nu în ultimul rând, trotinetele electrice pot fi conduse pe drumurile publice doar de către cei care au cel puțin 14 ani, în timp ce persoanele care nu au împlinit 16 ani sunt obligate legal să poarte cască de protecție. Transportul pasagerilor este interzis. Dacă circuli noaptea cu trotineta, aceasta trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente, precum bicicletele sau mopedele.

Nerespectarea normelor menționate mai sus se sancționează cu o amendă din clasa a doua de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte de amendă, cu o valoare totală între 580 și 725 de lei. Amenzile pot ajunge și până la 1160 de lei pentru nerespectarea regulilor privind dotarea bicicletelor la circulația pe timp de noapte, circulația pe autostrăzi și nu numai.