S-a ieftinit petrolul, brusc: cât costă un litru de benzină standard, dar motorină, în România, astăzi

de: Mădălina Bahrim
05 08. 2022

Asistăm la ieftinire impresionantă a barilului de petrol pe piețele internaționale, iar efectele acestei deprecieri se resimt și la pompă.

Pentru prima dată de la izbucnirea războiului din Ucraina, prețul barilului de petrol a ajuns sub pragul de 90 de dolari. Pe fondul acestei ieftiniri, prețurile la carburant au intrat și ele „la apă”.

Cât a ajuns să coste benzina și motorina, după șocul de pe piața de țiței

Șoferii care alimentează astăzi scot mai puțini bani din buzunar, iar conform ministrului Energiei, ar fi normal ca prețurile să scadă și mai mult, pe măsură ce petrolul se va ieftini.

Ca referință, dacă analizăm prețurile unei stații Petrom din București, avem următoarele cifre: benzină standard – 7.64-7.71 lei/l, benzină premium – 8.10-8.17 lei/l, motorină standard – 8.31-8.34 lei/l, motorină premium – 8.67-8.70 lei/l.

În cazul unei stații OMV, tot din Capitală, situația prețurilor stă astfel: benzină standard – 7.76-7.79 lei/l, benzină premium – 8.39-8.44 lei/l, motorină standard – 8.39-8.42 lei/l, motorină premium – 8.88-8.91 lei/l.

În aceeași ordine de idei, în cazul celor de la LUKOIL, tot o stație din Capitală, prețurile arată în felul următor: benzină standard – 7.66-7.71 lei/l, benzină premium – 7.83-8.41 lei/l, motorină standard – 8.35-8.38 lei/l, motorină premium – 8.71-8.74 lei/l.

Amintim că, de la 1 iulie până la finele lunii septembrie, pe piața carburanților din România este în vigoare o măsură de compensare a prețurilor la pompă, atât pentru benzină, cât și pentru motorină. Beneficiarii, persoane fizice sau private, se bucură de o reducere cu 50 de bani pe litrul de carburant.

Dacă prețul barilului de petrol va mai scădea, prețurile de la pompă ar trebui să urmeze același ritm, după cum ne explică guvernanții. Prin urmare, în perioada următoare am putea avea parte de noi ieftiniri.

“E o întrebare foarte legitimă şi ar trebui ca, după această scădere de preţ, să asistăm şi la o scădere a preţului la benzină mă aştept în principal.

De ce vă spun la benzină, în principal, pentru că România produce mai multă benzină din petrol decât poate consuma şi suntem exportatori de benzină, preţul barilului a scăzut, ar trebui să urmeze o scădere a preţului la benzină, la motorină ar trebui să urmeze şi acolo o scădere, dar acolo noi şi cumpărăm jumătatea din cantitatea pe care o consumă România, pentru că producţia de motorină este mai mică decât consumul, iar cotaţia motorinei nu a scăzut în procent la fel de mult, dar a scăzut şi acolo”, a declarat ministrul Energiei, în luna iulie.