Protecția Consumatorului pune tunurile pe benzinari, după ce le-au explodat profiturile pe cârca șoferilor români

Protecția Consumatorului pune tunurile pe benzinari, după ce le-au explodat profiturile pe cârca șoferilor români

Șoferii români au suferit în ultimele luni scumpiri fabuloase la carburant, iar situația nu pare să se remedieze în curând. Partea proastă este că, între timp, giganții din domeniu au publicat și rezultatele financiare, iar OMV Petrom are un profit net de 7 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, ANPC intră pe fir.

Modul în care au crescut prețurile la benzină și motorină în România, mai ales în perioada îndelungate în care s-a ieftinit petrolul, a ridicat multe întrebări pentru autoritățile române. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză acțiunea de evaluare a modului în care au evoluat prețurile la combustibil pe meleaguri mioritice. Inițiativa pe marginea acestui subiect a venit din partea Consiliului Concurenței, dar fi demarată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, al cărei președinte a făcut și anunțul pe marginea subiectului – Horia Constantinescu.

Benzinari ar putea fi și ei taxați, nu doar șoferii români

„Legat de creşterile nejustificate (la carburanţi, n.r.) nu s-a făcut o analiză. Vă pot confirma faptul că, încă din urmă cu două săptămâni, am discutat atât cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, cât şi cu cei ai celorlalte structuri, pentru ca, punând cap la cap informaţiile gestionate de oricare dintre instituţiile cu atribuţii financiare, în mod complementar, să putem demara o acţiune de evaluare a modului în care lucrurile s-au petrecut în ultima vreme.

Cum s-a calculat, de exemplu, preţul final al litrului de combustibil? Să înţelegem dacă se respectă sau nu acelaşi algoritm, dacă depinde sau nu de preţul barilului şi în cât timp de transmite fluctuaţia în sensul majorării sau diminuării preţurilor. Urmează să avem un calendar clar al întâlnirilor şi, mai mult decât atât, să avem o comunicare clară cu operatorii economici, să ştie ce vor răspunde aceştia. Până la acest moment, nu am primit sesizări decât unele care nu ţineau foarte tare de o abatere contravenţională, ci mai mult de neînţelegerea dintre consumator şi operatorul economic, în sensul că nu ştia care preţ e valabil – cel de pe totem, cel de la pompă sau cel de la casa de marcat”, a spus Constantinescu.

După cum era de așteptat, ce a ridicat întrebări a fost sistemul prin care prețurile la benzină și motorină cresc imediat după petrol, dar nu scad, când barilul se duce în jos. ”Or, acest lucru trebuie lămurit, plecând de la modul de calcul al preţului la pompă. Avem situaţii în care ni se atrăgea atenţia că sunt stocuri la preţ redus în depozit, dar şi că pe următoarele le vor achiziţiona la preţ mare şi atunci sunt nevoiţi să majoreze preţul… Undeva, există acest blestem al preţului mare pe care vrem să-l lămurim foarte clar. Iniţiativa aparţine domnului Bogdan Chiriţoiu, la Consiliului Concurenţei, să solicităm cum se calculează preţul litrului de combustibil la pompă şi vedem fiecare dintre autorităţi, acolo unde răspunde conform competenţelor, ce s-a modificat şi cum evoluează în funcţie de fluctuaţiile barilului”, a precizat şeful ANPC.

Acest efort investigativ vine după ce, la jumătatea lunii aprilie, ANPC a aplicat amenzi de 6,72 milioane de lei pentru un număr de 608 operatori economici verificați din sectorul distribuției de carburanți, pentru practici comerciale incorecte.