Rusia a atacat din nou oraşul Odesa: sunt victime. Ucraina promite răzbunare

de: Cătălina Burghelea
02 05. 2022

Armata rusă a lansat un nou atac cu rachete asupra oraşului Odesa, situat în sudul Ucrainei, au transmis, luni după-amiază, autorităţile ucrainene. Bombardamentele au vizat infrastructura urbană, inclusiv edificii religioase, a comunicat Comandamentul forţelor ucrainene de securitate şi apărare.

Rușii au bombardat din nou Odesa

O explozie puternică a fost auzită, în această după-amiază, în Odesa, urmată de o coloană de fum, potrivit BBC. Guvernatorul regional Maksim Marcenko afirmă că sunt victime. Centrul de presă al Forțelor de Securitate și Apărare din Sud a declarat că soldații ruși au lansat atacul asupra a ceea ce au descris drept infrastructură urbană.

„Nou atac cu rachete asupra regiunii Odesa. Au fost distruse elemente ale infrastructurii oraşului şi sunt avariate imobile religioase”, a scris Consiliul municipal pe Telegram. Autoritățile locale au confirmat că există morți și răniți.

„Nu vom lăsa lucrurile așa. De fiecare dată când aceste gunoaie se comportă ca niște teroriști obișnuiți, noi avem un singur mesaj pentru ei. Îi vom distruge până când nu va mai rămâne niciun ocupant în viață pe teritoriul ucrainean”, a declarat Maxim Marchenko, șeful OVA Odesa.

Val de atacuri cu rachete

Acesta este al doilea atac cu rachete comis de ruși în Odesa, în ultimele zile. Sâmbătă, pista Aeroportului din Odesa a fost distrusă complet. Armata rusă a procedat așa pentru a distruge un hangar cu arme şi muniţie pe care Kievul le-ar fi primit de la americani şi europeni, a explicat Kremlinul. În ziua atacului, președintele Volodimir Zelenski a spus că pista nou construită din portul strategic de la Marea Neagră a fost dezafectată, dar a promis să o reconstruiască. Cu toate acestea, „Odesa nu va uita niciodată comportamentul Rusiei”, a subliniat președintele Ucrainei.

„Rachete de înaltă precizie Onyx au distrus lângă Odesa, pe un aerodrom militar, un hangar cu arme şi muniţii primite din Statele Unite şi ţări europene, precum şi pista”, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Aeroportul orașului nu mai poate fi folosit

Potrivit oficialilor ucraineni, rachetele au fost lansate din Peninsula Crimeea, anexată de Rusia. În urma atacului, aeroportul din Odesa nu mai poate fi folosit. Gennadi Trukhanov, primarul orașului, a mărturisit că pista distrusă de ruși a fost construită în 10 ani, fiind deschisă oficial în iulie anul trecut: „Mulțumită noii piste, ne așteptam la un aflux colosal de turiști din întreaga lume. În schimb, am primit o rachetă”, a fost mesajul edilului.