Rusia a adoptat o nouă lege dură. Cine riscă închisoare pe viață
Federația Rusă a adoptat o nouă lege, pentru a-i pedepsi pe cei pe care-i găsește vinovați de atacurile care au loc pe teritoriul său, după ce a pornit invazia sângeroasă împotriva Ucrainei în urmă cu 10 luni. Deputații din parlamentul de la Moscova, lipsit de putere reală și complet dependent de voința lui Vladimir putin, au votat ca „sabotorii” să fie pedepsiți cu închisoarea.
Moscova vrea să oprească atacurile misterioase din Rusia
Duma de Stat a Rusiei a adoptat, miercuri, în a treia și ultima lectură, un proiect de lege care introduce răspunderea penală până la închisoare pe viață pentru sprijinirea activităților de sabotaj.
Astfel, proiectul de lege propune adăugarea de noi articole la Codul penal al Rusiei, care ar stabili răspunderea pentru asistarea, implicarea, determinarea și finanțarea persoanelor la comiterea de acte de sabotaj. De asemenea, instruirea sabotorilor ar deveni infracțiune.
Pe parcursul acestui an, autorităţile ruse au adoptat mai multe legi, cu scopul de a contracara orice ameninţare percepută la nivel naţional împotriva invaziei din Ucraina. Duma de Stat a anunţat că deputaţii au aprobat, în a treia şi ultimă lectură, un set de măsuri menite să „protejeze ţara şi cetăţenii noştri de ameninţări teroriste şi de sabotaj”.
„Federaţia Rusă desfăşoară o operaţiune specială, acceptă în acelaşi timp refugiaţi şi rămâne deschisă intrării şi ieşirii de cetăţeni străini” pe teritoriul său, a explicat preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin. „Pedeapsa împotriva sabotorilor va fi cât se poate de aspră”, a completat Volodin, notează TASS.
Având în vedere că Moscova mimează democrația de dragul aparențelor, legea trebuie, procedural, aprobată și de camera superioară, apoi promulgată de Putin, dar ea este, cel mai probabil, deja impusă de regimul Kremlin.
Sabotorii riscă închisoare pe viață
Actul normativ prevede închisoare pe viață pentru „participare la activități de sabotaj, finanțarea lor sau recrutarea de persoane pentru astfel de acțiuni”. Oricine se aliază unui „grup de sabotaj” este pasibil de o pedeapsă de până la 10 ani de pușcărie, în timp ce persoanele recunoscute drept complice la acte de terorism sau de sabotaj sunt pasibile de o pedeapsă maximă de 20 de ani.
În ultimele luni, teritoriul rus a fost ținta atacurilor (în special explozii) asupra unor baze militare, lovituri pe care Kremlinul le atribuie Ucrainei.