România s-a făcut din nou de râs în Europa: cazul nostru e foarte rar
Din nefericire, nici nu am pășit bine în noul anotimp, că au început deja să apară primele vești rele în plan economic. Țara noastră reușește să se evidențieze din nou în manieră negativă, în fața celorlalte state europene.
De data aceasta, imaginea ne este pătată de cele mai recente date ale Oficiului European pentru Statistică (Eurostat). Specialiștii arată faptul că România alături de Irlanda, Austria, Germania, Croaţia și Letonia sunt singurele țări din marea familie europeană care au înregistrat o evoluție negativă în plan economic.
Ce a făcut, de fapt, România
Mai exact, cele șase state au înregistrat o scădere a economiei în trimestrul al patrulea din 2021.
Datele arată că în trimestrul patru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, România a înregistrat o expansiune de 3,9%, după o creştere de 8% în perioada iulie-septembrie 2021. De asemenea, conform Eurostat, toate statele UE pentru care sunt disponibile date au raportat creşteri anuale în trimestrul patru din 2021, cel mai semnificativ avans fiind în Slovenia (10,5%), Irlanda şi Malta (ambele cu 10%).
Europenii ne mai arată că la finele lui 2021, cheltuielile finale de consum ale gospodăriilor au scăzut cu 0,6% în zona euro şi în UE (după o creştere de 4,3% în UE şi de 4,5% în zona euro în precedentele trei luni), cheltuielile finale ale consumului guvernamental au urcat cu 0,6% în UE şi cu 0,5% în zona euro (după un avans de 0,1% în UE şi 0,3% în zona euro în precedentele trei luni), exporturile au crescut cu 3% în UE şi cu 2,9% în zona euro (după o creştere de 1,4% în UE şi de 1,7% în zona euro în precedentele trei luni), în timp ce importurile au înregistrat o expansiune de 4,1% în UE şi de 4,6% în zona euro (după un avans de 1,5% în UE şi 1,4% în zona euro în precedentele trei luni).
În cele din urmă, pentru a ne face o idee la nivel macroeconomic, trebuie punctate și câteva evoluții în regiune. Astfel, notăm că în ultimul trimestru al anului trecut, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 0,4% în Uniunea Europeană şi de 0,3% în zona euro, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat o expansiune de 2,2% în UE şi de 2,3% în zona euro.