România își dezvoltă industria de apărare: cum ne ajută noul parteneriat

de: Andrei Tilimpea
04 05. 2022

Autorităţile române au semnat un memorandum de înţelegere între Compania Naţională Romarm S.A., Electromecanica S.A. şi Raytheon Missiles & Defense, document în baza căruia Electromecanica Ploieşti şi Raytheon vor fabrica în România rachete interceptoare SkyCeptor.

Acestea sunt un interceptor cu rază lungă de acţiune care are costuri reduse şi este dezvoltat pentru a apăra împotriva rachetelor balistice şi de croazieră.

„Conflictul militar de la graniţa României ne-a demonstrat că dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu industria de apărare între statele NATO şi ale Uniunii Europene reprezintă structura pe care industria de apărare trebuie să funcţioneze pe termen lung”, a afirmat ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul ceremoniei.

Memorandumul este doar un prim pas în dezvoltarea parteneriatului strategic pe termen lung între Electromecanica Ploieşti, Romarm şi Raytheon, a adăugat ministrul Economiei.

„Mai sunt câţiva paşi pe care trebuie să-i facem astfel încât producţia să înceapă cât mai curând posibil. Producţia înseamnă şi investiţii  din partea română şi ceea ce l-am asigurat pe directorul Electromecanica şi directorul general al Romarm e că Ministerul Economiei este hotărât să investească, să aloce bani pentru dezvoltarea acestei capabilităţi astfel încât România să se poziţioneze atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, ca un furnizor stabil şi ca un furnizor de încredere în acest domeniu. Utilizarea acestor rachete în conflictul din Ucraina, cu siguranţă nu putem să discutăm de aşa ceva pentru că un astfel de proces va dura”, a mai afirmat Florin Spătaru.

„Mă aștept ca în cel mai scurt timp să avem o colaborare funcțională, un parcurs pe termen lung și o strategie pe dezvoltare a celor două companii care să vină în sprijinul strategiei de apărare a României, dar de asemenea să vină în sprijinul poziționării României ca un furnizor strategic în Europa și în mediul internațional de echipament militar”, a adăugat Florin Spătaru.

Un prim pas în dezvoltarea României

La rândul său, Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a afirmat că şi-ar dori „multiplicat de sute de ori” un eveniment precum cel de la Ploieşti, în care România nu doar achiziționează armament, ci şi semnează memorandumuri prin care se valorifică „inteligența” românilor și infrastructura din domeniul apărării.

„Sunt foarte bucuros să particip, în calitate de beneficiar, la un eveniment pe care l-aş vrea multiplicat de zeci de ori, de sute de ori: acela în care, ca Minister al Apărării Naţionale, şi semnăm doar contracte de achiziţii, ci semnăm şi memorandumuri, suntem prezenţi la semnarea unor memorandumuri prin care aducem tehnologie în România şi, pe de altă parte, încercăm să valorificăm inteligenţa românească şi infrastructura noastră din industria de apărare. (…) Sunt foarte bucuros să constat un lucru pe care-l ştiam din istorie dare care se vede foarte simplu aici: se spune că războaiele se întâmplă, din nefericire, dar au şi puţine efecte pozitive: acelea că accelerează istoria. (…) Sunt bucuros că Electromecanica Ploieşti este un partener şi poate fi un partener pentru un atât de important jucător pe piaţa mondială a apărării. Raytheon Technologies este pentru Ministerul Apărării Naţionale un partener foarte important, avem foarte multe proiecte de achiziţii, avem colaborări excepţionale cu unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa industriei de apărare mondială”, a afirmat Vasile Dîncu.

Dîncu şi-a exprimat convingerea că industria românească de apărare are „toate posibilităţile şi energiile interne pentru a se revigora şi a redeveni o important piesă a economiei naţionale”.

„Cred cu tărie că semnarea acestui memorandum înseamnă mai mult decât un angajament de afaceri, reprezintă începutul unui parteneriat pe termen lung între noi toţi, reprezintă o relaţie de cooperare consolidată cu industria românească, construită deja pe o fundaţie existentă şi un parteneriat puternic cu Guvernul României în domeniul apărării. Conducerea dvs. vizionară a făcut posibilă semnarea acestui memorandum de înţelegere, iar împreună aducem producţia de rachete defensive cu rază lungă de acţiune în România. SkyCeptor este un interceptor cu rază lungă de acţiune care are costuri reduse şi este dezvoltat pentru a apăra împotriva rachetelor balistice şi de croazieră şi este propus pentru integrarea viitoare cu sistemul Air&Missiles Defense”, a declarat preşedintele companiei americane Raytheon, Wesley D. Kremer.