România face valuri la nivel global, în mod suspect: cum a devenit atât de relevantă

de: Ozana Mazilu
15 03. 2022

România este în top 50 cele mai influente țări, pe plan internațional. Țara noastră a urcat șapte poziții într-un clasament global al celor mai influente țări pe plan international.

Potrivit raportului Global Soft Power Index, acesta clasează primele 120 de țări din perspectiva puterii “soft”, sau intangibile, definită ca “abilitatea unei națiuni de a influența comportamentul și preferințele diferiților actori din arena internațională prin atracție și persuasiune, mai degrabă decât prin constrângere”, scrie Profit.ro.

România, în top 50 cele mai influente țări

Puterea soft a statelor înseamnă evaluarea în funcție de criterii precum familiaritate, reputație, influență, business și comerț, guvernare, relații internaționale, cultură și tradiții, media și comunicații, educație și știință, oameni și valori.

Pe primul loc în acest clasament se află Statele Unite ale Americii. Pe locul al doilea în clasament se situează Marea Britanie, care a urcat o poziție, de pe locul al treilea. China a obținut cea mai bună performanță de până acum în Indexul Global Soft Power, depășind Japonia și devenind statul cu cea mai bună poziție în clasament din Asia. Astfel, China ocupă poziția 4.

Indicele Global Soft Power a fost realizat în baza unui sondaj la care au participat 100.000 de persoane, inclusiv specialiști în diferite domenii, din 120 de țări.

Prăbușirea reputației Rusiei a fost cauzată de război, în timp ce percepția asupra Ucrainei s-a îmbunătățit. Cea mai mare vină pentru războiul din Ucraina stă în felul următor: majoritatea respondenților din Regatul Unit (74%), Germania (67%), Franța (64%), Brazilia (63%), Statele Unite (60%), Africa de Sud (48%) și Turcia (42%) au dat vina pe Rusia. Pe de altă parte, în India, deși 32% au dat vina pe Rusia, un procent mai mare – 46% a dat vina fie pe SUA, fie pe NATO. În China, majoritatea respondenților (52%) au dat vina pe SUA, în timp ce doar 11% au dat vina pe Rusia. În fiecare stat intervievat, doar un procent infim de respondenți au dat vina pe Ucraina pentru invazie (între 3% și 10%).