Româncele, cele mai frumoase femei din Europa, lovite unde le doare mai tare: dacă vor să arate „țiplă”, trebuie să dea cu banul
Româncele sunt recunoscute ca fiind cele mai frumoase europence sau măcar printre cele mai frumoase, ca să nu supărăm pe nimeni. De asemenea, ne caracterizează un consum ridicat în materie de cosmetice, dar și de servicii de înfrumusețare, multe dintre noi călcând des pragul saloanelor de profil.
Din nefericire, inflația actuală ne va afecta profund, dacă avem astfel de obiceiuri, fiindcă urmează să se majoreze prețurile percepute de saloanele de înfrumusețare pentru diversele proceduri pe care le oferă.
O să ne vopsim „la lighean”, o să ne tundă părul bărbații
Mersul la coafor va fi un lux și multe dintre noi vom ajunge la salon doar dacă vom avea evenimente foarte importante în viața noastră. În rest, multe vom începe să ne facem proceduri cosmetice acasă, ca să economisim bani.
Femeile care au și soț sau iubit, ar putea să apeleze chiar la aceștia pentru a le ajuta, mai ales dacă au simț estetic și sunt îndemânatici.
Reprezentanții saloanelor de înfrumusețare spun că nu vor să-și piardă clientela, nu asta este intenția lor, dar sunt nevoiți să crească prețurile, fiindcă și lor li s-au majorat semnificativ cheltuielile în ultima perioadă.
Saloanele trebuie să recupereze cumva pierderile și cum pot face astfel altfel, decât transferând costul către consumatoare? Așa se va ajunge să plătim mai mulți bani pe servicii similare, fără să beneficiem de ceva în plus.
Pe lângă faptul că ustensilele, materiile prime și produsele în general s-au scumpit, firmele din industrie se plâng și de faptul că recentele modificări legislative din plan fiscal pun o presiune suplimentară asupra bugetelor lor. Spre exemplu, multe saloane de înfrumusețare aveau angajate part-time. Fie că vorbim despre coafeze sau cosmeticiene, angajatele lucrau doar câteva ore pe zi, iar acum firmele, pentru acele câteva ore, trebuie să plătească către stat contribuții echivalente unei norme de lucru întregi, de 8 ore pe zi.