Roboții ne iau job-urile: ce meserii sunt în pericol

de: Ozana Mazilu
02 06. 2022

Singapore s-a orientat tot mai mult către utilizarea roboților care să îi ajute să realizeze o gamă diversă de activități, pentru că nu găsesc oameni care doresc să se angajeze. Ca referință, numărul muncitorilor veniți din străinătate pe care se bazează acest oraș din Asia a scăzut cu 235.700 între decembrie 2019 și septembrie 2021. Roboții fac job-uri precum supravegherea șantierelor de construcții și scanarea rafturilor cu cărți din biblioteci, conform YahooNews.

Pandemia de COVID-19 a accelerat „ritmul de adoptare a tehnologiei și a automatizării” de către companiile locale.

Astfel, un robot cu patru picioare, denumit „Spot” și construit de compania americană Boston Dynamics, scanează secțiuni de balast și pietriș pentru a verifica progresul lucrărilor, pe un șantier din Singapore. Datele obținute sunt transmise în camera de control a companiei de construcții Gammon.

Roboții, eficienți ca oamenii

Spot necesită doar un angajat uman care să îl verifice, în timp ce operațiunile realizate în prezent de Spot necesitau în trecut doi angajați umani, care lucrau manual.

„Înlocuirea nevoii de mână de lucru in-situ cu soluții autonome câștigă tot mai mult teren”, a spus Michael O’Connell, managerul general al companiei Gammon.

El consideră că penuriile de forță de muncă din această industrie, agravate de criza pandemică, vor continua să se manifeste și în viitorul apropiat.

Însă roboții pot face și joburi în bibliotecă, nu doar pe șantier. Astfel, Consiliul Bibliotecii Naționale din Singapore a introdus doi roboți care citesc titlurile cărților aflate pe rafturile uneia dintre bibliotecile sale publice. Cei doi roboți pot să scaneze etichetele de pe 100.000 de cărți – ce reprezintă 30% din colecția sa – pe zi.

„Angajații nu mai trebuie să citească numerele de apel unul câte unul de pe rafturi, iar acest lucru reduce rutina și aspectele care țin de munca intensivă”, a declarat Lee Yee Fuang, directorul-asistent al Consiliului Bibliotecii Naționale din Singapore.