REVIEW Sezonul 2 din Russian Doll – scenariu mediocru, punere în scenă absolut senzațională

de: Iulia Kelt
01 05. 2022

„Russian Doll” este, fără îndoială, unul dintre cele mai interesante seriale scoase de Netflix vreodată, cu toate că, pe alocuri, poate părea ușor enervant, prin prisma naturii repetitive a episoadelor.

Desigur, afirmația făcută mai devreme poate părea una strict subiectivă, de vreme ce, trebuie să recunosc, m-au călcat mereu pe nervi acele filme și seriale care repetă la nesfârșit evenimente, pe sistemul „Ziua Cârtiței”. Paradoxal, mă fascinează în egală măsură.

Așadar, am urmărit primul sezon și am așteptat să apară și-al doilea, tot pe Netflix – lucru care s-a întâmplat, de altfel, chiar dacă un pic cam târziu. Cu alte cuvinte, suficient de târziu încât să nu-mi mai amintesc chiar toate amănuntele din primul.

Al doilea sezon din „Russian Doll” mi-a provocat sentimente amestecate

Într-un binging de-o zi am reușit să termin toate cele șapte episoade din „Russian Doll” serial care, așa cum spuneam anterior, mi-a provocat sentimente amestecate, întrucât acum nu știu să spun precis dacă mi-a plăcut, au ba.

Scenariul reușește s-o ia cumva pe arătură, depărtându-se un pic de subiectul primului sezon și dând dovadă de lipsă de consistență. Cu toate astea, punerea în scenă este atât de bună încât sezonul cu numărul doi a reușit să mă țină lipită de fotoliu până la sfârșit. Desigur, aici a contribuit, în egală măsură și prestația actoricească executată de Natasha Lyonne, cea care, într-un univers paralel, ar fi putut să fie Al Pacino (vocea, metoda de joc, absolut totul amintește de marele actor).

Tot pe ea o vedem vorbind într-o maghiară destul de „stricată”, pe modul slow-motion, semn că actrița se chinuie destul de mult să se încadreze în rol, fiindu-mi extrem de greu să-mi imaginez că așa e rolul, de fapt și de drept.

Firește, nu am cum să fac abstracție de faptul că în film joacă, de asemenea, Chloe Savigny, una dintre cele mai bune actrițe care au existat vreodată, în opinia mea.

Bașca, tot în „Russian Doll” ai ocazia să auzi o coloană sonoră de nota douăzeci, dacă, din întâmplare, ai în playlistul tău trupe ca Bauhaus sau Depeche Mode.