REVIEW Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities – seria Netflix care îți amintește de Povestiri din Criptă
În cazul în care nu știi la ce să te mai uiți, pe Netflix, și îți plac filmele de groază, poate că n-ar trebui să ratezi Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities.
Seria, formată din opt episoade, amitește destul de mult de Povestiri din Criptă (Tales from the Crypt) și nu ne-am hotărât dacă acesta este un lucru bun, sau nu, de vreme ce, în anii 1990 și mai înainte, standardele erau cu totul altele.
Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities, cu bune și cu rele
Desigur, este ușor de înțeles ce a vrut regizorul să facă cu Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities: să aducă un omagiu seriilOR de povestiri horror care, multora dintre noi, ne-au marcat copilăriile.
Dincolo de asta, nu este prea sigur cât de bine a reușit Guillermo del Toro să facă asta, de vreme ce, din opt povestiri, putem număra numai două bune. Evident, alegerea celor mai bune episoade este, până la urmă, o chestiune de gusturi. Cele la care ne referim sunt: The Autopsy (episodul cu numărul 3) și The Murmuring (episodul cu numărul 8 și ultimul).
Dacă episodul 3 se remarcă strict printr-o povestire bine pusă la punct, în cazul celui cu numărul 8 iese în evidență, de asemenea, și distribuția din care face parte Andrew Lincoln (pe care l-ai văzut timp de ani de zile în The Walking Dead).
Și, pentru că tot am ajuns la capitolul distribuție, fanii Harry Potter s-ar putea bucura să-l vadă pe Rupert Grint, în episodul cu numărul 6, denumit „Dreams in the Witch House”.
În cazul în care te-am făcut cât de cât curios, poate că n-ar fi rău să-ți „pierzi” câteva ore din viață vizionând toate cele opt episoade din Guillermo del Toro’s Cabinet of Curiosities. Nu de alta, însă fiecare om este dator să experimenteze înainte de a avea, efectiv, o părere.