La Casa de Papel, serialul care „a rupt” pe timpul izolării: câtă lume l-a văzut pe Netflix

La Casa de Papel, serialul care „a rupt” pe timpul izolării: câtă lume l-a văzut pe Netflix
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
15:55 10.04.2020

Netflix a dat lovitura cu cel de-al patrulea sezon al producției Casa de Papel. Acesta a debutat pe 3 aprilie, iar vizionările sunt unele record.

La Casa de Papel a avut premiera pe Netflix pe 3 aprilie și după o săptămână au început să vină datele referitoare la câți oameni l-au vizionat. Netflix nu a comunicat nimic oficial, deocamdată, dar o firmă de consultață a venit cu propriul raport.

Astfel, premiera celui mai recent sezon din Casa de Papel – Money Heist, cum se numește în limba engleză – a fost cea mai vizionată din lume. A întrecut alte producții de succes precum Game of Thrones, Westworld și The Walking Dead.

 

Netflix, succes nebun cu Casa de Papel

După cum vezi în graficul de mai sus au fost contorizate vizionările de pe primele trei zile de când a apărut sezonul 4. Adică intervalul 3-5 aprilie, weekend-ul lansării, potrivit firmei Parrot Analytics.

Casa de Papel e un serial pe care Netflix l-a cumpărat de la o casă de producție din Spania și l-a adus pe platforma sa de streaming.  A văzut că a avut un succes nesperate, așa că americanii au decis să producă ei următoarele sezoane.

Serialul a apărut în decembrie 2017, iar a doua parte a venit destul de repede, în aprilie 2018. Anul trecut, ai avut parte de sezonul al treilea, care s-a terminat așa cum ar fi trebuit încât să știi că urmează și a patra parte. Sezonul 3 a avut un succes imens: peste 34 de milioane de conturi au urmărit sezonul trei din serial. Posibil ca sezonul 4 să bată acest record.

Dacă te uiți la sezonul 4 o să observi că la finalul celor opt episoade ai pregătită și o surpriză din partea producătorilor. E vorba de un mini-documentar, de aproape o oră în care ți se explică ce a stat la baza acestui fenomen și prin ce au trecut producătorii și actorii la filmări. Mulți ar spune că acest mini-documentar este chiar mai tare decât acțiunea din cele 8 noi episoade.

Dar fiecare decide ce și cum.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI