Raed Arafat, primele declarații privind incendiul de la metrou. Când se reia circulația trenurilor și ce s-a întâmplat, de fapt

de: Cătălina Burghelea
24 05. 2022

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat, marți dimineață, că incendiul de la metroul din București a fost lichidat și 172 de persoane au fost evacuate. De asemenea, 25 de călători au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cauza este o defecțiune tehnică la o ramă de metrou. Prefectul Capitalei, Toni Greblă, anunță o anchetă în acest caz.

Prima reacție a lui Raed Arafat despre incendiul de la metrou

O defecțiune tehnică la o ramă de metrou, cu degajări de fum, a blocat linia Piața Romană – Universitate. Peste 30 de pompieri au intervenit la fața locului. Călătorii panicați au fost evacuați de urgență prin tunel. Nu a existat flacără deschisă, ci doar mari degajări de fum. Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a făcut primele declarații despre acest incident.

„Din păcate, a fost un incident la metrou între Piața Romană și Piața Universității. Au fost evacuate 172 de persoane, iar 25 au avut nevoie de asistență medicală (…) Au fost persoane care au fost asistate de către specialiștii SMURD, jos, în stația de metrou. La acest moment, toate persoanele sunt evacuate și nu sunt persoane care să aibă nevoie de îngrijiri suplimentare”, a declarat Raed Arafat.

Plan roșu de intervenție în subteran. Când este reluată circulația trenurilor

Incendiul din subteran a fost lichidat la ora 9:32, a anunțat ISU. Din vagoane au fost evacuați toți călătorii. Potrivit Metrorex, o defecțiune tehnică cu degajare de fum la o garnitură de metrou aflată în apropierea stației Piața Romană este cauza care a activat planul roșu de intervenție. Pasagerii aflați în trenul defect au forțat deschiderea ușilor, motiv pentru care s-a blocat trenul în tunel și s-a deconectat de la energia electrică.

„La acest moment, în momentul în care intervenția e terminată se va lua decizia să se repună în circulație ambele linii, se va scoate trenul cu probleme. În cel mai scurt timp se va relua traficul la nivelul metroului. Am ținut legătura personal cu domnul ministru Bode și Grindeanu. Nu au fost victime”, a explicat Raed Arafat.

Prefectul Toni Greblă anunță anchetă

De asemenea, prefectul Capitalei, Toni Greblă, s-a deplasat la Piața Romană, unde a avut loc defecțiunea tehnică la stația de metrou. Oficialul a anunțat că va fi făcută o anchetă pentru stabilirea cauzelor incendiului.

„Au fost evacuate toate persoanele. Se evaluează situația, să vedem câte persoane au fost evacuate. Nicio persoană, din fericire, nu are nevoie de spitalizare. Va fi făcută o anchetă pentru a determina cauza acelui incendiu și vor fi luate măsuri corespunzătoare în funcție de concluziile anchetei. Din fericire, pompierii au acționat la timp. A fost activat planul roșu imediat după primirea apelului. (…) După părerea mea, s-a acționat profesionist”, a precizat Toni Greblă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, 172 de persoane au fost evacuate din subteran, 25 de călători au fost asistați medical și doi oameni au ajuns la spital.