Putin, replică după ce a fost luat peste picior: „Liderii G7 dezbrăcați? Un spectacol dezgustător”
Un videoclip în care Justin Trudeau și Boris Johnson au ironizat o fotografie din 2009 care îl arată pe președintele rus Vladimir Putin, fără cămașă, călare pe un cal, l-a înfuriat pe liderul de la Kremlin.
Putin le dă replica lui Justin Trudeau și Boris Johnson, după ce l-au ironizat
Prim-miniștrii canadian și britanic au făcut aceste comentarii duminică, în cadrul summitului G7 de trei zile din Bavaria, Germania.
Înregistrarea video îl arată pe Johnson, în timp ce se așeza la ședință, întrebându-și colegii dacă ar trebui să își lase gecile pe ei sau să și le dea jos.
„Cu toții trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin”, a spus Johnson, în hohotele de râs ale unora dintre omologii săi.
Trudeau a răspuns rapid: „Vom avea parte de o demonstrație de călărie cu pieptul gol”.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adăugat: „Oh, da. Călăria este cea mai bună”.
„Trebuie să le arătăm pectoralii noștri”, a spus Johnson.
Președintele american Joe Biden, care se afla la masă, poate fi văzut zâmbindu-i lui Johnson, dar fără să spună nimic. Nici Casa Albă, nici Kremlinul nu au răspuns pentru comentarii.
Invitat la o conferință de presă la Achkhabad (Turkmenistan), Vladimir Putin i-a ironizat la rândul său pe liderii G7, după ce aceștia au făcut haz de imaginea sa virilă. El a considerat că a-i vedea fără cămașă ar fi o „priveliște dezgustătoare”.
Ce le-a transmis președintele rus liderilor G7
Vladimir Putin a glumit miercuri pe seama liderilor G7, care s-au amuzat recent ironizând imaginea virilă afișată de președintele rus, considerând că a-i vedea fără cămașă ar fi o „priveliște dezgustătoare”.
Premierul britanic Boris Johnson a întrebat duminică, în deschiderea summitului G7 din Germania, dacă liderii mondiali de top ar trebui să își păstreze jachetele pe ei sau să le dea jos pentru a-și arăta „pectoralii”.
„Nu știu dacă au vrut să se dezbrace până la brâu sau chiar mai jos, dar oricum, ar fi fost o priveliște dezgustătoare”, a glumit Vladimir Putin la o conferință de presă la Ashkhabad, capitala țării.