PSD pune tunurile pe ministrul Energiei: „Românii nu pot duce la nesfârșit povara incompetenței lui Virgil Popescu”
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a fost criticat dur de social-democrați, din cauza lipsei de inițiativă privind compensarea creșterilor de prețuri la energie electrică, gaze naturale și combustibil.
Ministrul Energiei, luat la rost de PSD
PSD a transmis astăzi că românii nu mai pot duce la nesfârșit povara incompetenței ministrului Energiei. De altfel, deputatul social-democrat Mihai Weber a declarat că partidul din care face parte a propus soluția reglementării prețului pentru o perioadă de timp, în privința luptei cu majorarea prețurilor la energie. Cu toate acestea, PNL s-a opus, a afirmat el.
Liberalii au ales varianta subvenționării, chiar dacă existau condițiile unui deficit bugetar în creștere.
Virgil Popescu, ministrul Energiei, este total lipsit de idei referitor la ce măsuri ar trebui luate pentru a compensa creșterile de prețuri la energie electrică, gaze naturale și combustibil”, a transmis, astăzi, deputatul PSD, Mihai Weber.
„PSD a propus încă de anul trecut soluția reglementării prețului pentru o perioadă determinată de timp, dar PNL s-a opus, alegând varianta subvenționării în condițiile unui deficit bugetar în creștere”, susține Mihai Weber.
„După pierderea unui an în care datoria publică a crescut pentru a susține această compensare aleasă de ministrul Energiei, ajungem la concluzia că propunerea PSD este singura în măsură să stopeze prețurile care deja nu mai au nicio justificare economică.
Majoritatea țărilor din Europa au luat zeci de măsuri pentru a proteja populația și economia, în timp ce în România nu s-a avut în vedere decât soluția cea mai păguboasă pentru statul român, aceea de a compensa niște prețuri deja scăpate de sub control”, a spus Mihai Weber.
Social-democratul spune că și în alte țări au fost alese măsuri alternative pentru reglementarea prețului la energie.
Virgil Popescu trebuie să vină cu soluții pentru creșterea prețurilor la energie și gaze
Printre acestea se numără de la „asigurarea gratuității transportului pentru navetiști, subvenționarea gospodăriilor ale căror costuri la utilități erau mai mari de 30% din venit, până la suspendarea taxei de transport pentru energie sau acordarea unor vouchere pentru gospodăriile vulnerabile, iată doar câteva dintre soluțiile găsite în alte țări cu un nivel de trai mult superior decât cel din România”, explică deputatul.
Acesta a făcut apel la ministrul Energiei să vină cu soluții care să oprească creșterea nejustificată a prețurilor la energie și gaze.
„Îi cer imperativ domnului ministru al Energiei să se trezească și să vină urgent cu soluții care să oprească și să descurajeze creșterea nejustificată a prețurilor la energie și gaze.
Poate alege dintre soluțiile propuse de PSD sau soluțiile adoptate de alte țări din Uniunea Europeană, însă trebuie să o facă urgent, fiindcă românii nu pot duce la nesfârșit povara incompetenței sale.”, a mai transmis deputatul.