Propunerea lui Putin pentru Europa: „Mingea e în curtea UE”. Ce plan are pentru Nord Stream

de: Anca Lupescu
12 10. 2022

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia ar putea redirecționa livrările destinate conductelor Nord Stream avariate către Marea Neagră pentru a crea un hub european de gaze în Turcia sau chiar să folosească singura parte intactă a Nord Stream 2 pentru a aproviziona UE.

Putin vrea să facă cel mai mare hub de gaze pentru Europa

O anchetă este în curs de desfășurare cu privire la exploziile de luna trecută care au rupt conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2, construite de Rusia, pe fundul Mării Baltice.

Putin a declarat că este posibilă repararea conductelor, dar că Rusia și Europa ar trebui să decidă soarta lor.

„Am putea muta volumele pierdute de-a lungul fundului Mării Baltice în regiunea Mării Negre și astfel să facem ca principalele rute pentru furnizarea combustibilului nostru, a gazelor noastre naturale către Europa, să treacă prin Turcia, creând cel mai mare hub de gaze pentru Europa în Turcia”, a declarat el la o conferință pe teme energetice la Moscova.

„Asta, bineînțeles, dacă partenerii noștri sunt interesați de acest lucru. Și fezabilitatea economică, bineînțeles”.

„Mingea e în curtea Uniunii Europene”

Decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina i-a determinat pe cumpărătorii europeni să spună că se vor lipsi de petrolul și gazele rusești și vor căuta furnizori alternativi.

Rusia este al doilea mare exportator de petrol din lume, după Arabia Saudită, și principalul exportator de gaze naturale.

De asemenea, Putin a declarat că gazul rusesc ar putea fi furnizat în continuare Europei prin intermediul unei părți rămase intacte a gazoductului Nord Stream 2, dar mingea este acum în terenul UE, care trebuie să decidă dacă dorește sau nu ca acest lucru să se întâmple.

„Este posibil să se repare conductele de gaz care trec pe fundul Mării Baltice, dar acest lucru va avea sens doar dacă se justifică în continuare din punct de vedere economic”, a spus el, adăugând că securitatea conductei va trebui să fie asigurată.

„Și există o ramură a Nord Stream-2, aparent care a supraviețuit”, a spus Putin. „Rusia este pregătită să înceapă astfel de livrări, mingea, așa cum se spune, este în curtea Uniunii Europene”.

Producția de petrol

Trei dintre conductele Nord Stream sunt avariate. Rămâne funcțională doar o singură linie a Nord Stream 2, care are o capacitate anuală de 27,5 miliarde de metri cubi.

„Suntem pregătiți să furnizăm volume suplimentare în perioada de toamnă-iarnă”, a declarat Putin.

Conductele, care au devenit un punct fierbinte în criza ucraineană, au avut scurgeri de gaz în Marea Baltică, în largul coastelor Danemarcei și Suediei.

Europa suspectează un act de sabotaj pe care Moscova a încercat rapid să îl impute Occidentului, sugerând că Statele Unite au avut de câștigat.

Putin a declarat că Rusia intenționează să mențină producția și exporturile de petrol la nivelurile actuale până în 2025, afirmând că Moscova nu va ceda poziția de lider mondial pe piața energetică globală în ciuda sancțiunilor occidentale.