Prim-procurorul din Argeș, despre cazul revoltător din Bascov: „A fost un plan bine stabilit”

de: Anca Lupescu
09 08. 2022

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a vorbit despre crimele oribile petrecute în localitatea Bascov. Cinci persoane, printre care și un copil, au fost ucise de unul dintre membrii familiei, cunoscut pentru faptul că avea boli psihice.

Detalii despre crima oribilă din Argeș

Laurențiu Palaghia a dat detalii despre modul în care victimele au fost ucise. El a spus că ucigașul a folosit obiecte dure, cel mai probabil un ciocan, iar victimele prezentau agresiuni intense. 

Totodată, acesta a declarat că din primele cercetări reiese că a existat un plan bine pus la punct. Agresorul a fost găsit într-o pădure din spatele casei și la vederea oamenilor legii nu a încercat să fugă.

„E vorba de 5 victime, din aceeași familie. La acest moment, din punct de vedere probator cazul nu implică dificultăți deosebite.

Este greu de spus dacă a existat un mobil al crimei, despre persoana respectivă, făptuitorul prezumat și bănuit este cunoscut cu boli psihice, dar nu știm în ce măsură a fost afectat de bolile psihice, vom vedea în anchetă.

S-au purtat discuții, a relatat liber despre fapte, urmează să fie dus pentru declarații.

Nu am informația (de ce nu se afla într-un centru de specialitate, n.red.). Nu a fost implicat în niciun fel în situații conflictuale care să fi dus în atenția Poliției sau autorităților. Era coerent și a relatat destul de liber despre o anumită modalitate de săvârșire a faptelor.

Este foarte posibil să se fi întâmplat dimineață”, a spus acesta.

Cum au fost găsite victimele

Totodată, prim-procurorul a vorbit despre felul în care au fost găsite victimele, dar și ce semne au prezentat pe corp.

„Victimele au fost găsite în interiorul celor două imobile de la adresa respectivă.

Lucrurile sunt cam greu de descris, lucrurile de la fața locului, victimele prezintă semne ale unor agresiuni destul de intense.

E vorba de un obiect dur, posibil ciocan. Este făcut un inventar al mai multor obiecte găsite la fața locului, este greu de spus care este, se pare că nu e vorba de un singur obiect.

Din semnele de la fața locului pare că a fost un plan bine stabilit. Se pare că a încercat să-și facă rău, dar leziunile sunt superficiale. A fost găsit într-o pădure din spatele casei, nu s-a opus, nu a încercat să fugă”, a declarat prim-procurorul Laurențiu Palaghia.