Povestea francezului de 80 de ani care urmează să dea un tun de 115 milioane de euro pe spatele statului român

de: Mădălina Bahrim
29 04. 2022

Povestea de viață a unui francez octogenar ne demonstrează faptul că viața bate filmul.

Henri B., un octogenar care locuiește în Aulnay-sous-Bois (Seine-Saint-Denis) ar fi cumpărat un titlu de stat la purtător, emis de România în anul 1929. Omul ar fi plătit pe bucățica de hârtie suma impresionantă de 300.000 de euro, însă în schimbul documentului său, Henri B. poate pretinde teoretic o avere statului român.

Suma pe care o poate obține este colosală

Conform specialiștilor, omul ar fi îndreptățit să pretindă nici mai mult nici mai puțin de 115.887.000 de euro țării noastre.

Trebuie menționat că, la momentul emiterii, acest titlu de stat la purtător valora „500 de franci de aur”, după cum ar fi indicat și pe document, unde ar mai apărea și o dobândă.

Bărbatul a tot încercat în ultimii doi ani să-și obțină drepturile bănești pe care le pretinde, însă acțiunile sale au fost sortite eșecului. A încercat să ia legătura cu mai multe instituții oficiale ale statului român, însă revendicările sale au rămas fără ecou.

De exemplu, Banca Națională a României i-ar fi răspuns că nu poate să efectueze plata, întrucât nu este autoritatea emitentă, ci „Statul Român prin Ministerul Finanțelor”.

Însă bărbatul se declară dezamăgit mai ales de faptul că, în unele cazuri, nu primește nici măcar un răspuns, fie el chiar și negativ.

„Ambasada României nici măcar nu ne spune că refuză să plătească. Doar tace”, regretă el.

Ce-i drept, în ultimul secol, organizarea și sistemele publice ale statului român au suferit schimbări profunde și poate fi extrem de dificil să descurți îțele unei astfel de situații, însă e foarte posibil ca octogenarul să obțină, în cele din urmă, ceea ce pretinde, dat fiind faptul că vorbim, totuși, despre un document oficial emis de România, iar omul și-a angajat deja un avocat și e dispus să ajungă în fața instanțelor de judecată.

„În lipsa unui răspuns, ne vom adresa Ministerului francez al Economiei și Finanțelor. Și apoi la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă situația o cere”, a transmis avocatul bărbatului.