Povestea fascinantă din spatele poveștilor de Crăciun: de la Spărgătorul de Nuci la Moș Crăciun

Expresul polar, Spărgătorul de nuci, O colindă de Crăciun; toate au povești de origine la care probabil nu te așteptai.

Aprofundăm în unele dintre cele mai cunoscute povești festive din toate timpurile.

Există o mulțime de tradiții în perioada Crăciunului – bradul, mâncarea, cântecele – dar nu există nimic ca recitirea ritualică a aceleiași povești pentru a evoca un sentiment reconfortant de confort într-o perioadă rece a anului. Și dacă ai început această tradiție în copilărie, atunci acele titluri sunt și ele pline de nostalgie.

Dar te-ai gândit vreodată cum au apărut aceste povești festive? De ce autorul a fost atât de emoționat să se gândească la o poveste de Crăciun sau dacă experiența personală le-a colorat creativitatea?

Aici, împărtășim poveștile fascinante despre origini din spatele unora dintre clasicele noștri preferate de Crăciun pentru copii.

Poștașul de Crăciun vesel de Allan Ahlberg și Janet Ahlberg (1991)

După cum vor ști fanii legendarului duo de cărți pentru copii, soț și soție, Janet și Allan Ahlberg, The Jolly Christmas Postman (1991) nu a fost lipsit de predecesori. Cu cinci ani mai devreme, The Jolly Postman (1986) a apărut pe rafturi după cinci ani meticuloși în care a navigat în complexitatea tipăririi unei serii de scrisori și plicuri minuscule care l-au făcut atât de captivant pentru cititori.

În timp ce Allan petrecuse șase luni, oarecum fără succes, ca poștaș în tinerețe, el și Janet au avut ideea unei cărți interactive de poștă de la fiica lor în vârstă de doi ani, căreia îi plăcea să scoată postul din plicuri și apoi să îl pună înapoi înăuntru. „Nu sunt sigur că știa ce este o scrisoare”, a comentat ulterior Allan, „dar i-a plăcut”. Atât autorul Allan, cât și ilustratorul Janet au insistat să corecteze literele mici. „Ne-am înnebunit editorii – ne dorim hârtia potrivită, tipărirea potrivită”, și-a amintit el. „Risc să fiu pretențios, dar doar pentru că o carte este mică și cititorii ei sunt mici nu înseamnă că nu poate fi perfectă. La propria scară, poate fi la fel de bun ca Tolstoi sau Jane Austen.” Ei chiar au stat deasupra angajaților de la o imprimerie din Suffolk la 6 dimineața pentru a verifica dacă vopseaua este corectă.

Punctul a dat roade: The Jolly Postman a vândut milioane de exemplare și a câștigat o mulțime de premii. A urmat o ediție festivă și apoi, în 1995, o versiune în miniatură: The Jolly Pocket Postman. Aceasta este preferata fiicei Jessica, pentru ilustrațiile și complexitatea ei. Dar este și o carte încărcată de uimitor: ar fi ultima pe care Janet și Allan o vor scrie împreună înainte de moartea ei de cancer. Unul dintre ultimele ei acte a fost să le scrie cărți poștale prietenilor, soțului și fiicei ei, ca mijloc de a-și lua rămas bun.

Noaptea dinainte de Crăciun de Clement C Moore (1823)

Sunt șanse ca, chiar dacă nu ai citit niciodată Noaptea de dinainte de Crăciun, vei fi familiarizat cu linia de început: „Twas the night before Christmas, when all through the house. Not a creature was stirring, not even a mouse”. Este un favorit în stil victorian, publicat în America în 1823. Dar de atunci Noaptea dinainte de Crăciun, numită inițial O Vizită, a fost implicată într-o dispută fierbinte cu privire la autoritatea sa.

O Vizită a apărut pentru prima dată, în mod anonim, în Troy, New York Sentinel, publicată la 23 decembrie 1823. A fost un succes și a fost republicată sezonier odată cu sărbătorile de Crăciun care vor urma, scriitorul și academicianul Clement Clarke Moore pretinzând în cele din urmă dreptul de autor în 1844, moment în care mai existau alte şapte revendicări asupra manuscrisului. Moore a spus că și-a bazat personajul lui Moș Crăciun pe un om olandez local. Când a introdus aspecte precum renii, aceștia erau o noutate, dar s-au asociat cu Sfântul Nicolae în timp.

Moore a avut o poveste cuvenită despre cum a scris cartea: în timp ce își făcea cumpărăturile de Crăciun și folosea o sanie ca mijloc de transport.

De ce există acest debate legat de autenticitatea operei?

Moore era un profesor de lux, iar autorul unei poezii despre Moș Crăciun a fost, se pare, în afara stilului său. Oamenilor nu le venea să creadă că avea o astfel de latură sentimentală, deși se pare că așa și-a cucerit soția scriindu-i poezii și sculptându-i numele pe copaci. Moore a devenit tată singur când ea a murit la scurt timp după vârsta de 30 de ani, lăsându-l cu șapte copii, pentru care a scris și poezie.

Moș Crăciun de Raymond Briggs (1973)

În 1973, Raymond Briggs a fermecat lumea cu portretul său plăcut prozaic al  luiMoș Crăciun. „Întotdeauna mi-a plăcut să iau ceva care este fantezie – cum ar fi un bogeyman sau Moș Crăciun – și să-l imaginez ca fiind complet real”, a spus el pentru The Guardian. „Ce știm despre el? Ei bine, are o barbă albă, așa că trebuie să fie destul de bătrân. Este destul de gras, așa că probabil îi place mâncarea. Are o față roșie și un nas roșu, așa că probabil îi place băutura. Are acest job îngrozitor: iese toată noaptea, pe orice vreme. E bolnav până la dinții din spate: cine nu ar fi? Așa că rezultă, firesc, că el va fi morocănos.” Și, cu această raționalitate, înțelegerea veselă chicotită a vechiului Moș Crăciun s-a schimbat într-o clipă.

Alte influențe au alimentat personajul lui Briggs. A bazat jobul lui Moș Crăciun pe cea a tatălui său, un lăptar, care se trezea devreme pentru a-l însoți în dimineața de Crăciun: „În acest fel, presupun, experiența mea timpurie a Crăciunului nu a fost diferită de cea a Moșului Crăciun”, a spus el. De asemenea, Briggs a bazat casa lui Moș Crăciun pe casa părinților săi din Wimbledon Park, unde, la fel ca tatăl său, Moș Crăciun se spăla la chiuvetă. De asemenea, el a scris – și l-a desenat – pe tatăl său în carte: ca un bărbat cu un rol cameo care l-a întrebat pe Moș Crăciun: „Încă la asta, amice?”.

La momentul scrierii, Briggs era îndurerat. „A fost o perioadă îngrozitoare din viața mea, dincolo de credință”, a spus el. „Părinții mei au murit în 1971, iar soția mea în 1973. Așa că, privind în urmă, presupun că îmi arat toate energiile în carte.”

După aproape 50 de ani, Moș Crăciun încă livrează cadouri – cel puțin pe hârtie.

„Cu ani în urmă, am primit o scrisoare uimitoare de la un copil despre carte, subliniind că atunci când Moș Crăciun își pregătește sandvișurile, el le taie în două unghiuri drepte, dar când îl vedem mâncându-le mai târziu, sus, pe acoperișul înzăpezit, sunt tăiate în diagonală”, spune el. „Vrei ca un copil să observe asta! I-am trimis o scrisoare înapoi, spunând: „Este absolut genial”.

A Christmas Carol de Charles Dickens (1843)

Există câteva lucruri despre A Christmas Carol de Charles Dickens care sunt foarte plăcute și fermecătoare: a fost legat în pânză roșie cu hârtie cu margini aurită; a fost un miracol de Crăciun care împinge termenul limită; fiind finalizată cu doar două zile înainte de data publicării din 19 decembrie; a fost răspândit de critici literari pentru celebrarea umanității și bunăvoinței.

Există, de asemenea, câteva lucruri despre A Christmas Carol a lui Charles Dickens care sunt destul de neîncântătoare: a fost inspirat de practici foarte reale, foarte brutale de exploatare a copiilor; a fost scris pentru că Dickens era slab și s-a bazat pe cititul cu voce tare de nu mai puțin de 127 de ori – până a murit – pentru a-și păstra cuferele pline de Crăciun. Ceea ce este de netăgăduit, însă, este că, A Christmas Carol, Dickens a inaugurat un nou tip de sărbătoare socială a Crăciunului – una de bunăvoință, ospătare și veselie.

Spărgătorul de Nuci de E.T.A Hoffman (1816)

Pentru unii, va fi dificil să se gândească la Spărgătorul de Nuci și să nu audă instantaneu tema lui Ceaikovski de la balet, poate mai bine cunoscută. Dar înainte ca Spărgătorul de Nuci să ajungă pe scenă, devenind o tradiție de Crăciun în sine, a fost o carte. Scrisă de autorul prusac E.T.A Hoffman, Spărgătorul de Nuci și Regele Șoarecilor a fost una dintre câteva dintre creațiile influente ale autorului. Nu se știu multe despre originile poveștii, dar a fost în concordanță cu genul pe care Hoffman la creat: fantezie, cu un ochi care clipește spre macabru. Hoffman a îmbinat romantismul și realismul, lucru pe care autori precum Edgar Allan Poe, Charles Dickens, Fyodor Dostoievski, Franz Kafka și regizorul Alfred Hitchcock l-au remarcat toți. Spărgătorul de Nuci și Regele Șoarecilor a fost mult mai elaborat decât montările sale moderne strălucitoare – Regele șoarecelui, de exemplu, avea șapte capete, în timp ce există o poveste interioară complet separată care implică pruncuciderea șoarecilor.

Crăciun fericit!

Omul de zăpadă de Raymond Briggs (1978)

După Moș Crăciun, Briggs a rămas blocat în ceva mai puțin sclipitor: Fungus The Bogeyman.

„Timp de doi ani am lucrat la Fungus, îngropat printre noroi și cuvinte, așa că… am vrut să fac ceva curat, plăcut, proaspăt, fără cuvinte și rapid”, a spus autorul. Cu toate acestea, Briggs nu a intenționat niciodată că Omul de zăpadă să fie o poveste de Crăciun, ci mai degrabă una despre moarte. Cu toată magia pe care o au băiatul și Omul de Zăpadă, a doua zi primul a trebuie să descopere că noul său coleg de joacă s-a topit.

„Omul de zăpadă se topește, părinții mei au murit, animalele mor, florile mor”, a spus Briggs pentru The Radio Times. „Totul merge. Nu este nimic deosebit de sumbru în asta; este un fapt de viață.”