Percheziții DIICOT în trei județe. Una dintre cele mai mari rețele de droguri din România a fost anihilată

de: Vasile Mirabela
05 05. 2022

Polițiștii serviciului Antidrog și procurorii DIICOT au destructurat una din cele mai ample rețele de distribuție de droguri, din România. Rețeaua era condusă de renumitul interlop din Arad Uțu Rohozneanu, zis Împăratul.

Percheziții de amploare în România. O rețea mare de droguri, destructurată de DIICOT

În decursul zilei de astăzi, angajații de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, alături de trupe ale DIICOT – Structura Centrală, efectuează 16 percheziții domiciliare.

Operațiunea a avut loc în județele Arad, Bihor și Vâlcea și a vizat destructurarea unei rețele, care se ocupa de distribuirea de droguri de risc și mare risc, respectiv cannabis, cocaină și MDMA (ecstasy). Drogurile erau vândute doar unor persoane de încredere, pentru a asigura caracterul conspirat al tranzacțiilor.

Ca să nu fie descoperiți de polițiști, membrii grupării duceau drogurile droguri doar după verificarea traseului, locațiilor folosite pentru depozitare și a zonelor unde urmează să aibă loc afacerile.

”în perioada 30 martie – 7 aprilie 2022, gruparea ar fi comercializat aproximativ 200 de grame de cocaină și peste 5.000 de pastile de MDMA.

La perchezițiile domiciliare efectuate la membrii grupării, au fost descoperite importante cantități de droguri ce erau pregătite pentru distribuție, dar și arme albe.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 7 persoane, despre care există suspiciunea că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.”, spun forțele de ordine.

Au fost percheziții de amploare la interlopi din Călăraşi care ar deţine armament şi muniţie

În urmă cu două zile, percheziții au fost și la Buzău, unde polițiștii au intrat în peste 20 de locuinţe care aparţin unor persoane din Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti, suspectaţi că deţin fără drept armament şi elemente de muniţie.

La operațiune au fost prezenți poliţişti ai Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, dar şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa şi Ilfov.