Pensiile speciale nu pleacă nicăieri: vestea care va înfuria milioane de români, care-i explicația

de: Alexandru Puiu
06 05. 2022

La fiecare câțiva ani, se vehiculează în spațiul public posibilitatea desființări pensiilor speciale. Deși este lăudabilă, inițiativă este semnificativ mai complexă decât pare la prima vedere și, în același timp, foarte improbabil de materializat.

La fel ca de alte câteva ori în ultimii ani, legea care a eliminat anul trecut pensiile speciale pentru foarte multe categorii de români a fost declarată ca fiind neconstituțională și, implicit, nulă. În urmă cu mai puțin de 24 de ore, legea cu pricina a fost declarată ”picată” la testul de constituționalitate de către Curtea Constituțională a României (CCR). În consecință, pensiile speciale ale foștilor parlamentari vor fi acordate din nou, inevitabil.

Intenționat sau nu, legea care a desființat pensiile speciale este greșită

Una peste alta CCR a admis ca fiind neconstituțională Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituțională. În fapt, este vorba de câteva modificări care, dacă ar fi fost clasificate ca fiind legale, s-ar fi reflectat în desființarea indemnizației pentru limită de vârstă, o altă formulare pentru pensie specială.

„Curtea a observat că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituție, «La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere». Este o exigență constituțională ca scurtarea termenelor procedurale și accelerarea parcursului legislativ să se realizeze numai în cadrul procedurii de urgență [art.76 alin.(3)], și nu a celei generale [art.75]. Or, legea criticată a fost adoptată în cadrul procedurii generale într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.

Respectarea art.75 și art.76 alin.(3) din Constituție constituie fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament și, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea națională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituționale obiective și exprese în acest sens, denotă o atingere adusă însăși unei valori fundamentale a statului, și anume a caracterului său democratic. Totodată, în acest context, Curtea a reținut și încălcarea principiului securității juridice.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democrație, art.1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei, precum și ale art.75 și art.76 alin.(3) privind desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor”, a transmis azi CCR printr-un comunicat de presă remis presei, conform avocatnet.ro.