Până și în metavers ești hărțuit: soluția creativă pentru a preveni dezastrul

de: Ozana Mazilu
07 02. 2022

Ne mutăm viața ușor, dar sigur spre virtual. Distanțarea socială va exista și în metavers. Da, ai citit bine. Grupul Meta, care deţine Facebook, va introduce o distanţă minimală între avatarurile din Horizon, reţeaua sa de socializare în realitate virtuală. Motivul? Au fost raportate primele cazuri de hărţuire în acest spaţiu online.

Horizon Worlds şi Horizon Venues permit utilizatorilor de căşti Oculus să-și trăiască viața în metavers: să se reunească, să se joace împreună, să îşi creeze universuri proprii şi să asiste la concerte, sub forma unor avataruri personalizate.

Dar există o nouă funcție, ca legile din viața de zi cu zi. „Personal Boundary” („Limită personală”) va împiedica avatarurile să se apropie la o distanţă mai mică de un metru unele de celelalte, „pentru a crea mai mult spaţiu personal pentru oameni şi pentru a evita mai uşor interacţiunile nedorite”, precizează un comunicat publicat de Meta, citat de The Guardian.

Distanțarea socială în Metavers

„O limită personală împiedică pe oricine să invadeze spațiul personal al avatarului tău. Dacă cineva încearcă să intre în spațiul dumneavoastră personal, sistemul își va opri mișcarea înainte să ajungă la limita respectivă”, a spus compania.

Meta introduce limita de un metru ca setare implicită și va lua în considerare modificări ulterioare, cum ar fi să lase oamenii să-și stabilească propriile limite.

La sfârşitul anului trecut, o utilizatoare a serviciului Horizon Worlds a raportat că a fost victima unor atingeri nepotrivite, prin intermediul avatarului ei. Utilizatoarea nu îşi activase o opţiune ce permite blocarea celorlalţi utilizatori, denumită „Safe Zone” („Zonă Sigură”).

Vivek Sharma, vicepreşedintele Horizon, a spus că incidentul este „foarte regretabil”, într-un interviu acordat pentru The Verge în decembrie. A spus că vrea să facă în aşa fel încât acea opţiune să devină „foarte uşor de observat” de către utilizatori.

„Am decis să activăm “limita personal” din oficiu, tot timpul, pentru că noi credem că această măsură va contribui la instaurarea normelor de comportament – este important pentru un mediu relativ nou precum VR”, se precizează comunicatul publicat de grupul Meta.