O nouă fabrică în România, iar angajările vor curge pe bandă rulantă: cât de mare este investiția, dar salariile
În contextul unei scumpiri accelerate a materialelor de construcții pe meleaguri mioritice, România are mari șanse să revină pe linia de plutire datorită unei noi fabrici de fier beton la Târgoviște, cu o investiție fabuloasă în spate, din Italia.
Nu mai puțin de 500 de milioane de euro vor fi investite de un gigant italian la Târgoviște. În teorie, fabrica exista deja, fiind vorba de un mastodont de pe vremea comunismului, dar s-a închis de mulți ani, iar acum va reveni în activitate, conform datelor obținute de Observator. Cu un pic de noroc, această fabrică va rezolva penuria de fier beton din România și, implicit, va duce la scăderea prețurilor pentru un material esențial în domeniul construcțiilor. Nu de alta, dar în 2020, am avut producție locală zero de acest material, în timp ce consumul în țara noastră a fost de peste un milion de tone.
Fabrica de fier beton de la Târgoviște, o veste bună pentru români
”Va fi cea mai mare, cea mai modernă fabrică din lume”, atrage atenția Carlo Beltrame, unul dintre investitorii din spatele grupului italian care va investi jumătate de miliard de euro. Primele cuptoare vor porni înainte de finele acestei luni, în timp ce întreaga oțelărie modernă va fi finalizată în 2024. ”E prima secţie care va porni spre sfârşitul lunii iunie, aici se va produce oţelul beton.”, a explicat inginerul mecanic Radu Florin.
În ceea ce privește planurile de producție pentru perioada următoare, în prima fază se vor produce 10.000 de tone de fier beton pe lună, urmând ca în 2023 să sară până la 30.000, în timp ce apogeul va fi atins în 2024. Peste doi ani, pe porțile fabricii vor ieși 70.000 de tone de fier beton și sârmă laminată.
La Târgoviște se vor face angajări masive. În perioada de glorie a Combinatului de Oțeluri Speciale, în fabrica ce urmează să își reia activitatea activau mii de angajați. Investiția va ajuta România să scape de dependența de importuri de fier beton din Bulgaria sau Turcia. Dacă totul merge bine, investitorul Carlo Beltrame este de părere că, până în 2025, nu vom mai depinde de importuri.