Netflix va lansa documentarul „Conversations with a Killer: The John Wayne Gacy Tapes”: când îl vom putea vedea

de: Iulia Kelt
13 04. 2022

Netflix a lansat deja trailerul celui mai nou documentar „Conversations with a Killer: The John Wayne Gacy Tapes”, ce spune povestea unuia dintre cei mai cunoscuți criminali în serie din toate timpurile.

În 2019, regizorul nominalizat la Oscar, Joe Berlinger, a lansat prima ediție a seriei documentare „Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes”. Miniseria formată din patru părți a explorat peste 100 de ore de interviuri asociate cu imagini de arhivă și înregistrări audio ale lui Bundy, oferind o perspectivă cu adevărat unică a crimelor odioase pe care le-a comis acesta.

Odată cu interesul tot mai mare pentru criminali în serie, din ultimii ani, documentarele lui Berlinger au reprezentat un mare succes pentru Netflix, publicul cerând din ce în ce mai multe astfel de materiale.

„Conversations with a Killer: The John Wayne Gacy Tapes”, continuarea firească a „The Ted Bundy Tapes”

Netflix a lansat primul trailer complet pentru „Conversations with a Killer: The John Wayne Gacy Tapes”. Seria, formată din trei părți, va fi foarte asemănătoare cu cea de dinainte, despre Ted Bundy, mai ales luând în calcul că va explora peste 60 de ore de discuții audio în care îl putem auzi vorbind chiar pe Gacy. Va mai include, de asemenea, interviuri cu cei care fie au participat la investigație, fie au fost pe punctul de a deveni victime ale criminalului în serie. Se pare că serialul se va concentra, în primul rând, pe modul în care Gacy a reușit să scape nepedepsit, atâta amar de vreme.

Se știe că John Gacy a ucis cel puțin 33 de persoane în anii 1970, 26 dintre acestea fiind găsite îngropate chiar sub casa lui, din Illinois.

În plus, el este renumit, de asemenea, pentru costumul său de clovn, pe care îl îmbrăca încercând să distreze copiii, pe la petreceri. „Conversations with a Killer: The John Wayne Gacy Tapes” va încearca să exploreze istoria și crimele îngrozitoare ale acestuia.

Documentarul va avea premiera pe Netflix, în data de 20 aprilie.