Modificarea care intră în vigoare la cardurile Visa: ce legătură are cu Amazon
Este posibil ca unii clienți Visa să nu mai poată folosi cardurile de credit Visa pe Amazon începând cu această săptămână.
Amazon vrea să elimine opțiunea de a plăti cu carduri de credit Visa pe site-ul său. Gigantul tehnologic american a decis să retragă această opțiune.
Este posibil ca milioane de oameni să fie afectați de schimbarea pe care Amazon a anunțat-o pentru prima dată în noiembrie.
O înțelegere între cele două companii va trebui să fie convenită în următoarele 48 de ore, pentru a schimba rezultatul.
Dacă interdicția va continua, înseamnă că cumpărătorii britanici care folosesc carduri Visa vor trebui să schimbe cu un alt card de credit, cum ar fi Mastercard sau să folosească un card de debit.
Cardurile de credit Visa, respinse pe Amazon
Amazon a anunțat: „Puteți folosi în continuare carduri de debit (inclusiv carduri de debit Visa) și carduri de credit non-Visa, cum ar fi Mastercard, Amex și Eurocard pentru a face achiziții”.
În martie anul trecut, a rezultat că Visa plănuia creșteri ale taxelor post-Brexit pentru clienții britanici care comandă din Spațiul Economic European.
Visa a majorat comisioanele interbancare de la jumătatea lunii octombrie, ceea ce înseamnă că comisioanele de 0,20% pentru cardurile de debit și 0,30% pentru cardurile de credit au fost majorate la 1,15% și, respectiv, 1,50%.
Visa a spus că este „foarte dezamăgită de faptul că Amazon amenință că va restrânge alegerea consumatorilor în viitor”.
„Avem o relație de lungă durată cu Amazon și continuăm să lucrăm pentru a o păstra, astfel încât deținătorii noștri de carduri să își poată folosi cardurile de credit Visa preferate la Amazon UK fără restricții impuse de Amazon”, a declarat compania.
Oricine din UK care folosește în prezent un card de credit Visa când face cumpărături online pe Amazon va trebui să adauge o nouă metodă de plată.
Dacă nu actualizezi informațiile de plată, poți constata că abonamentul tău.Prime este întrerupt sau anulat, scrie TheSun.co.uk.
Îți poți modifica detaliile pe pagina „Gestionați-vă abonamentul” din contul Amazon.