Lupta cu încălzirea globală în România: ce sunt insulele ecologice digitalizate și când apar

de: Ozana Mazilu
03 06. 2022

Încă un pas spre lupta cu încălzirea globală. În curând, vom avea sute de centre de colectare de deșeuri prin aport voluntar, ce vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi luate acum, în mod curent, de firmele de salubritate.

Lansarea primelor ghiduri de finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în managementul deșeurilor a fost anunțată, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, citat de Avocatnet.ro. Așadar, deșeurile de acest tip (echipamente electrice și electronice, baterii uzate sau cele provenite din construcții și demolări) se vor putea duce la aceste centre.

Mai mult, în cele mai mari orașe vor apărea și insule ecologice digitalizate, mai exact, seturi de containere subterane sau supraterane, la care gunoiul va putea fi aruncat doar de locuitorii din respectiva zonă, în baza unui card electronic. Autoritățile vor ca, prin cel de-al doilea program de investiții din domeniul managementului deșeurilor, primăriile să construiască, la nivel național, peste 13.000 de insule ecologice digitalizate.

Avertismentul ONU despre încălzirea globală: ce se va întâmpla in cinci ani

Încălzirea globală e la cote alarmante, avertizează ONU. Probabilitatea este de 50%-50% ca temperatura medie anuală globală să depăşească temporar pragul de 1,5 grade Celsius peste valorile preindustriale în cel puţin unul dintre următorii cinci ani.

Cu toate astea, o depăşire temporară a acestui prag pe parcursul unui an nu este, însă, sinonimă cu o depăşire de durată a acestui prag, în sensul Acordului de la Paris în domeniul schimbărilor climatice. Ca referință, Acordul de la Paris vizează limitarea creşterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale şi, dacă este posibil, la 1,5 grade.

Conform unui nou buletin asupra climei, publicat de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a ONU, probabilitatea unei depăşiri temporare a pragului de 1,5 grade Celsius a crescut constant din 2015, anul în care acest risc a fost aproape zero. Pentru perioada 2017-2021, probabilitatea de depăşire a fost de 10%. Dar, din păcate, aceasta a crescut „la aproape 50% pentru perioada 2022-2026”. Cu toate astea, există doar o mică probabilitate (10%) ca media pe cinci ani să depăşească pragul de +1,5 grade Celsius.