Când cei de la Forbes l-au contactat pe CEO-ul startup-ului, acesta a trimis redacția Forbes către echipa sa de relații publice, adăugând că activitatea companiei care sprijină exclusiv guvernul SUA necesită discreție. Echipa de PR nu a răspuns solicitărilor de comentarii la momentul publicării articolului.
Lovitură dură pentru WhatsApp, de la unul dintre investitorii în Facebook: cum ne afectează
WhatsApp a primit o lovitură dură, chiar de la unul dintre investitorii Facebook. Un startup american a fost finanțat de unul din investitorii Facebook pentru a depăși măsurile de securitate din WhatsApp.
Acest startup operează în secret și are ca unic client guvernul american, conform Forbes.
Startup-ul american, numit Boldend, a fost fondat în 2017, la San Francisco și pare să aibă la dispoziție instrumente similare cu cele vândute de NSO Group, compania din Israel care vinde cele mai sofisticate unelte de spionaj cibernetic.
WhatsApp, lovitură dură de la un startup de spionaj cibernetic
Startup-ul a american a avut instrumentele necesare pentru a sparge conturi de WhatsApp cel puțin până în ianuarie 2021. Atunci, WhatsApp a reparat una din vulnerabilitățile folosite.
Boldend a operat în secret, cel puțin până acum, pentru că așa i-a impus singurul client pentru care lucrează, și anume guvernul Statelor Unite. Unul din investitorii Boldend este Peter Thiel, care, prin Founders Fund, ar fi finanțat startup-ul cu cel puțin zece miliarde de dolari.
Așadar, Thiel, care este unul din investitorii Facebook, a finanțat, astfel, spargerea WhatsApp, produs deținut de Facebook.
Thiel este acum și investitor într-o companie anti-ransomware, Halcyon, care este deținută în totalitate de Boldend, au declarat surse apropiate companiilor. Într-adevăr, site-ul web Halcyon.ai listează Founders Fund ca susținător, alături de alt investitor Boldend, Ron Gula.
Boldend nu își face publicitate, iar site-ul său de două pagini dezvăluie foarte puțin despre activitatea sa, de fapt: „Soluțiile noastre îmbină componente de ultimă generație de război electronic cu operațiunile cibernetice de ultimă generație”. Pagina „produse” solicită vizitatorului să aibă o parolă.