Klaus Iohannis s-a întâlnit cu președintele Lituaniei, la Cotroceni. Șefii de stat au discutat despre războiul din Ucraina

de: Vasile Mirabela
06 05. 2022

Klaus Iohannis a avut o întâlnire, vineri, la Cotroceni, cu omologul său lituanian Gitanas Nausėda. Cei doi șefi de stat au avut ca principal punct de discuții, situația din Ucraina.

Iohannis, discuții cu omologul său din Lituania, la Cotroceni. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina

Iohannis a reiterat că negocierile dintre Ucraina și Rusia ar ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a vecinilor de peste graniță. Tototdată, acesta spune că țara noastră susține sancțiunile impuse de UE împotriva Rusiei.

„Avem o cooperare eficientă în domenii precum apărarea, afacerile interne și cercetarea și putem extinde această cooperare și în alte domenii sectoriale, precum tehnologiile inovative sau securitatea energetică.  Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava. Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse. În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică. România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție.”, a declarat Iohannis.

Pe de altă parte, cei doi au discutat și despre faptul că Moldova are nevoie de sprijin financiar pentru afluxul de refugiați și pentru consolidarea securității energetice.

”Am evidențiat, totodată, în cadrul discuțiilor noastre, faptul că Republica Moldova are nevoie de asistență financiară directă substanțială, atât pentru gestionarea afluxului de refugiați cu care se confruntă, cât și pentru a-și consolida securitatea energetică, finanțele publice și pentru a implementa reformele ambițioase pe care le-a asumat.

România va găzdui la București, împreună cu Germania și Franța, cea de-a doua ediție a Conferinței Platformei de Sprijin pentru Moldova, pentru a dezvolta angajamentele deja luate de statele participante, și am invitat Lituania să se implice”, a adăugat el.