„Îți trece viața prin fața ochilor” ar putea să nu fie doar o expresie: ce se întâmplă atunci când murim
Noi informații științifice, obținute accidental, sugerează că celebra expresie „îți trece viața prin fața ochilor” ar putea să aibă un fundament cât se poate de real.
O echipă de cercetători și-a propus să măsoare undele cerebrale ale unui pacient de 87 de ani care dezvoltase epilepsie. În timpul studiilor neurologice, acesta a suferit un atac de cord fatal, ceea ce le-a creat premisa oamenilor de știință să observe ce se întâmplă cu creierul uman, atunci când moare. S-a constatat că în cele 30 de secunde (de înainte și după moarte), undele cerebrale ale bărbatului au urmat tipare asemănătoare visării.
Dr. Ajmal Zemmar, co-autor al acestui studiu, a spus că ceea ce echipa, cu sediul atunci în Vancouver, Canada, a obținut accidental, reprezintă prima înregistrare a unui creier pe moarte. El a declarat pentru BBC: „Acest lucru s-a întâmplat, de fapt, total întâmplător, nu am plănuit să facem acest experiment sau să înregistrăm acele unde și semnale”.
Viața, în calea morții, ca un scurtmetraj
Așadar, acum cercetătorii sunt din ce în ce mai siguri că, înainte să murim, avem șanse reale de a vedea fragmente din viață (imagini cu cei dragi, evenimente din viața noastră, ori alte amănunte relevante care, la un moment dat, ne-au marcat existența). Se poate spune că am putea avea parte de un film de scurtmetraj, cu un scenariu bazat pe propria viață.
Dr. Zemmar a mai spus, de asemenea, că în cele 30 de secunde de dinainte ca inima pacientului să înceteze să furnizeze sânge către creier, undele cerebrale au urmat aceleași căi, exact ca atunci când îndeplinim sarcini cognitive solicitante, cum ar fi concentrarea, visarea sau amintirea diferitor evenimente. Acest lucru a continuat să se întâmple încă 30 de secunde după ce inima pacientului a încetat să bată – ne referim, în acest caz, la momentul în care pacientul a fost declarat decedat oficial.
De asemenea, cercetătorii și-au pus întrebări despre momentul exact când viața se scurge din noi, încercând să-și dea seama dacă el se întâmplă atunci când încetează inima să mai bată sau atunci când toate funcțiile creierului se opresc.
Dr. Zemmar și echipa sa au avertizat că nu se pot trage concluzii generale din acest studiu – nu acum, cel puțin. Faptul că pacientul era epileptic complică lucrurile, astfel că echipa va trebui să studieze și alți subiecți care nu suferă de o asemenea afecțiune.