Invazie de lăcuste în România. Culturi întregi au fost distruse: „Sună a molimă biblică”
Zeci de hectare de culturi au fost distruse de lăcuste în județul Tucea. Imaginile par desprinse din profețiile biblice. În doar câteva zile, roiurile de insecte au invadat masiv câmpurile. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților, care susțin că vor face dezinsecția în următoarea perioadă.
Roiuri imense de lăcuste în județul Tulcea
Este invazie de lăcuste în comunele Greci şi Măcin din județul Tulcea. Hectare întregi de porumb au fost distruse de insectele mari. Din cauza secetei, roiuri imense de gândaci au înnegrit cerul şi au acoperit suprafeţe mari din culturile localnicilor. Fermierii din zonă sunt îngrijoraţi că munca lor se duce pe „apa sâmbetei”.
Aproape 300 de hectare de teren agricol din Tulcea au fost afectate de lăcuste. Autorităţile au decis iniţierea procedurii de combatere a dăunătorilor, însă fermierii sunt foarte supărați.
„Deci, ne-au invadat lăcustele! Anul e bun: secetă, arşiţă, foamete. Exact asta mai lipsea. Sună a molimă biblică. Știi cum te simți acolo pe câmp? Ca în filmele lui Hitchcock, doar că-s lăcuste, nu păsări”, povestesc martorii.
Ce au de gând să facă autoritățile
Autoritățile locale s-au întrunit de urgență și caută soluții. Printre măsurile pe care le au în vedere sunt identificarea proprietarilor culturilor şi stropirea câmpului cu soluţii speciale din elicopter. Potrivit prefectului Dan Alexandru Munteanu, decizia a fost luată de către membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„În cel mai scurt timp, prin mijloace aviatice se va efectua dispersarea substanţei de combatere a dăunătorilor în arealul afectat”, a relatat oficialul tulcean.
„Suntem în ultima fază de obţinere a tuturor aviezelor. Ni s-a transmis deja substanţa activă pe care o vom aplica. Mâine dimineaţă, cum se va lumina de ziuă, încercăm să punem elicepoterul în funcţiune. Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a precizat Nicolae Mocanu, primarul comunei Greci.
Invazie de buburuze în Mamaia
Anul trecut, românii care și-au petrecut vacanța în Mamaia au avut de-a face cu o invazie de buburuze. Insectele din familia Coccinellidae au niveluri diferite de toxicitate. Speciile cele mai colorate și care ies mai mult în evidență sunt cele mai periculoase. Iar acum, sătenii din județul Tulcea se confruntă cu roiuri de lăcuste. O comisie numită prin ordin al prefectului Dan Alexandru Munteanu va evalua pagubele produse de aceste insecte în Greci și Măcin.