Îndrăgostită de un neamț, a ajuns să nască într-un lagăr de exterminare. Întoarsă în România, securiștii au batjocorit-o pe „Veta Nazista”

Fără niciun dubiu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, omenirea a cunoscut cele mai mari orori împotriva umanității, din toate timpurile.

În timpul Holocaustului pus la cale de armata nazistă condusă de Adolf Hitler, au murit mai bine de 6 milioande de evrei, 3 milioane de polonezi, 500.000 de oameni de etnie romă, 15.000 de homosexuali, 3.500 de de republicani spanioli, dar și 270.000 de persoane cu dizabilități.

Naziștii nu iertau aproape pe nimeni. Oricine nu se încadra în așa-zisa schemă de purificare rasială, ajungea într-unul dintre multele lagăre de exterminare, fiind omorât pe loc sau chinuit până în ultima clipă. Aici ajungeau, de asemenea, inclusiv cei care aveau, într-un fel sau altul, legături cu cei considerați paria de naziști.

Veta Manole s-a îndrăgostit de un aviator neamț, dar la scurt timp a fost arestată pentru că lucra pentru niște comercianți evrei

Veta Manole sau Frau Veta, așa cum îi spuneau cei care o cunoșteau, a fost doar una dintre româncele care au trăit „pe viu”, dacă se poate spune așa, iadul Holocaustului.

Ea a fost trimisă într-un lagăr de exterminare pentru simplul fapt că lucra pentru niște comercianți evrei.

Potrivit adevărul.ro, povestea cumplită a Vetei Manole a început în anul 1943, imediat după ce s-a îndrăgostit de un aviator german, pe nume Willy Derenbach, care era arondat la o unitate din județul Bacău.

Cu toate că ororile prin care a trecut femeia coincideau, ca punct în timp, cu începutul relației sale de dragoste cu aviatorul, tocmai aceasta avea să-i devină salvare, ori așa se bănuiește.

Cei doi îndrăgostiți plănuiau să se căsătorească, întrucât Veta Manole rămăsese însărcinată. Se întâmpla cu o lună înainte ca România să schimbe tabăra și să se poziționeze de partea sovieticilor.

În luna martie a anului 1944, ea era arestată pentru că lucra pentru niște comercianți evrei.

Pe Willy nu l-a mai găsit niciodată

Fericirea femeii a fost relativ scurtă. „M-au arestat din nou la 19 august 1944 şi de data asta m-au trimis la Auschwitz, alături de evrei, maghiari şi ruşi.

M-au despărţit de Willy, dar atunci nu credeam că este pentru totdeauna. Am sperat să mă salveze din nou”, a povestit aceasta, citată de sursa menționată mai devreme.

Pe vremea aceea avea 20 de ani și fost trimisă, într-o primă instanță, direct la Aushwitz-Birkenau.

„Drumul a fost cumplit. Eram 100 de oameni într-un vagon de vite, fără geamuri. În vagon era o amestecătură de oameni. Ce mai mulţi erau evrei, dar şi de alte origini.

Eu am fost arestată doar pentru că bănuiau că i-am ajutat pe evrei sau pe spionii americani. Erau vremuri tulburi. Te ridicau din orice, fără un motiv clar.

În vagonul cu care am mers la Auschwitz aerul duhnea de la atâţia omeni, mai ales că ne făceam nevoile într-un cazan pe care îl goleam cam la două zile, când oprea trenul.

Drumul a durat cam trei săptămâni, timp în care trenul a fost bombardat de câteva ori. Am scăpat ca printr-o minune cu viaţă. La noi în vagon au murit 20 de oameni pe drum.

Unii dintre ei atinşi de schije, alţii de diferite boli. Şi înfometarea i-a omorât pe unii, cei mai bătrâni, pentru că primeam doar pâine mucegăită, tot aşa, din două în două zile”, a mai povestit femeie, conform sursei.

După trei luni, a fost transferată la Zwangsarbeitslager, din Austria, fiind obligată la muncă silnică.

În data de 14 martie 1945, Veta Manole dădea naștere unei fetițe pe o scândură rece, în baraca din lagărul în care se afla, fiind ajutată de alte prizoniere.

În mai puțin de o lună, avea să fie eliberată.

În ciuda acestei eliberări din lagăr, femeia a refuzat, într-o primă instanță, să meargă înapoi în România, preferând să ia calea Vienei, în căutarea iubitului ei pe care nu-l mai văzuse de mai bine de un an.

Pe Willy Derenbach nu l-a mai găsit niciodată. De-a lungul vieții sale, ea a trimis în mod constant scrisori către oficialitățile de Germania, în speranța că cineva va ști ce s-a întâmplat cu el. Fără rezultat.

Într-un final, s-a întors în România, însă traiul nu i-a fost deloc ușor nici aici, după cum, probabil, simțise încă de dinainte. „M-au bătut securiștii români. Îmi dădeau cu pumnii în cap. Numai Veta nazista auzeam”. S-a căsătorit cu un polițist, însă povestea lor nu a ținut decât patru ani.

Veta Manole a murit în anul 2013.