08 iul. 2022 | 14:55

Top 10 cei mai nemiloși naziști din Al Doilea Război Mondial: Hitler era doar vârful piramidei

ACTUALITATE
Top 10 cei mai nemiloși naziști din Al Doilea Război Mondial: Hitler era doar vârful piramidei

Cu toate că, atunci când spui nazism, spui automat Adolf Hitler, în realitate, infamul conducător nu era decât vârful piramidei, în regim. Sub acesta activau zeci de mii de oameni, extrem de devotați „cauzei”, dar și führer-ului.

În josul piramidei erau bărbați și femei, la fel ca mine și ca tine, însă care ieșeau în evidență prin cruzimea lor și prin loialitatea dusă până în pragul fanatismului, cu care își slujeau conducătorul.

Iată care sunt cei mai nemiloși naziști, „pupile ale lui Hitler”, de care, probabil, nu ai auzit niciodată, cu toate că au făcut mult rău, iar asta într-un timp extrem de scurt.

1. John Demjanjuk a devenit cetățean american după ce a servit sub Hitler

Născut în Ucraina, Demjanjuk a emigrat în Statele Unite după al Doilea Război Mondial și a devenit cetățean american în anii 1950, lucrând mulți ani într-o fabrică de automobile Ford din Ohio. În 2011, după lungi proceduri judiciare în Statele Unite, Israel și Germania, o instanță germană l-a condamnat pentru faptul că a fost complice la peste 28.000 de acuzații de crimă în timp ce era gardian la lagărul de concentrare Sobibor, din Polonia, în 1943.

Deși Demjanjuk a fost eliberat în așteptarea apelului și a murit într-un azil de bătrâni din Germania, în 2012, hotărârea de referință a creat un precedent important pentru a acuza și alți gardienii care au lucrat în lagărele naziste, și care au fost părtași la crimele care au avut loc acolo, chiar și atunci când, exact ca în cazul lui Demjanjuk, nu existau dovezi.

2. Laszlo Csatary și-a urmat cursul firesc al vieții

Ca ofițer de poliție maghiar, în orașul Kosice, în 1944, Csatary ar fi organizat deportările a peste 15.000 de evrei la Auschwitz. Un tribunal cehoslovac l-a condamnat în lipsă pe Csatary, dându-i pedeapsa cu moartea în 1948. A fugit în Canada, unde a lucrat ca negustor de artă până în 1997.

După ce autoritățile canadiene au descoperit că a mințit în cererea de pașaport și i-a retras cetățenia, Csatary a dispărut din nou, timp de un deceniu, până când a fost arestat la Budapesta, în 2012. Numit de Centrul Simon Wiesenthal drept suspectul principal, Csatary a murit în 2022, la vârstă de 98 de ani, în așteptarea procesului, fiind consemnat la arest la domiciliu.

3. Hans Lipschis a încercat să păcălească autoritățile, susținând că ar fi fost bucătar și nimic mai mult

Ca urmare a precedentului stabilit de condamnarea lui Demjanjuk, din 2011, autoritățile germane au lansat o campanie pentru a prinde aproximativ 50 de foști gardieni suspectați că ar fi comis orori de nedescris la Auschwitz-Birkenau, unde aproximativ 1,5 milioane de oameni au fost uciși între 1941 și 1945.

Primul care a fost acuzat, în 2013, a fost Hans Lipschis, în vârstă de 93 de ani, care a locuit în Chicago aproape trei decenii după al Doilea Război Mondial, înainte de a fi deportat pentru că a mințit despre trecutul său nazist. Procurorii au susținut că Lipschis a lucrat ca gardian la Auschwitz între 1941 și 1943, deși susținea că ar fi fost doar bucătar, în tot acest timp. În februarie 2014, un tribunal german a hotărât că Lipschis, care suferă de demență, nu este apt psihic pentru a fi judecat.

4. Vladimir Katriuk, reprofilat pe apicultură

Comandant de pluton într-un batalion ucrainean al SS, trupele de asalt nazist de elită, între 1942 și 1944, Katriuk a imigrat în Canada în anii 1950. În 1999, o instanță canadiană a constatat că el a mințit cu privire la trecutul său, pentru a intra în țară, dar guvernul canadian a decis ulterior să nu îi ia cetățenia.

După ce a apărut un nou studiu care susținea că Katriuk a participat activ la masacrul a peste 150 de persoane, majoritatea femei și copii, în satul Khatyn, din Bielorusia (acum Belarus), în 1943, Centrul Simon Wiesenthal l-a plasat pe locul doi pe lista lor anuală a „celor mai căutați” foști naziști. În mai 2015, deși autoritățile ruse au încercat să-l extrădeze pe Katriuk pentru a-l judeca pentru presupusele sale crime de război, apicultorul a murit la Quebec, la vârsta de 93 de ani.

5. Oskar Groenig a descris în amănunt ororile de la Auschwitz

După ce fostul SS-Unterscharführer, Oskar Groenig, a fost eliberat dintr-o închisoare britanică în urma celui de-al Doilea Război Mondial, a părăsit armata și a început o viață normală în clasă de mijloc, lucrând la o fabrică de sticlă din Saxonia Inferioară, Germania. Abia zeci de ani mai târziu, după ce Groenig a auzit povești despre oamenii care neagă existența Holocaustului, a decis să vorbească despre faptul că a fost gardian la Auschwitz.

Într-un documentar BBC, din 2005, el a descris camerele de gazare și procesul de selecție, deși a susținut că nu ar fi luat parte direct la crimă. În iulie 2015, un tribunal din nordul Germaniei l-a condamnat pe Groenig, supranumit „Contabilul de la Auschwitz”, pentru presupusa sa responsabilitate de a ține evidența banilor și bunurilor luate de la prizonieri.

6. Gerhard Sommer a contribuit la uciderea a 119 copii în Italia

Deși numărul de foști naziști încă în viață, care urmează să fie urmăriți penal, este din ce în ce mai mic, din pricina trecerii timpului, Gerhard Sommer se află în prezent în fruntea listei „celor mai căutați” a Centrului Simon Wiesenthal. În 1944, Sommer era soldat în Divizia a 16-a SS Panzer. În aceeași perioadă, el contribuit la masacrarea a 560 de civili, inclusiv 119 copii, în orașul toscan Sant-Anna di Stazzema.

Cu toate că un tribunal italian a condamnat 10 foști ofițeri SS, inclusiv pe Sommer, în lipsă, în 2005, Germania nu i-a extrădat niciodată pe niciunul dintre ei, iar în 2012 procurorii germani au renunțat la dosarul lui Sommer… din lipsă de probe. După redeschiderea cazului, în 2014, specialiștii au descoperit că Sommer, în vârstă de 93 de ani, care locuiește acum într-un azil de bătrâni la nord de Hamburg, suferea de demență severă și nu era apt pentru judecată.

7. Alfred Stark, căutat și el de Centrul Simon Wiesenthal

Fost caporal al diviziei Gebirsgjäger, Stark, în vârstă de 92 de ani, este acuzat că a ordonat executarea a 117 prizonieri de război italieni pe insula Kefalonia, ocupată de italieni în 1943. Germania și Italia și-au rupt alianța în luna septembrie a aceluiași an, iar mai apoi germanii au ucis aproape 9.500 de ofițeri ai Diviziei Acqui, inclusiv prizonieri de război din Kefalonia.

În 2012, un tribunal militar din Roma l-a condamnat în lipsă pe Stark la închisoare pe viață, dar Germania a refuzat să-l extrădeze. Stark ocupă, în prezent, a doua poziție pe lista „celor mai căutate persoane” a SWC.

8. Johann Robert Riss se dezice de Hitler și nu recunoaște acuzațiile care i-au fost aduse

După ce luptătorii rezistenței au împușcat doi soldați germani, trupele naziste ar fi ripostat prin masacrarea a aproximativ 184 de civili (inclusiv 27 de copii și 63 de femei) în orașul toscan Padule di Fucecchio, în 1944. Un an mai târziu, sergentul britanic Charles Edmonson a luat declarații despre masacru, de la supraviețuitori, în speranța de a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției.

Pe baza relatărilor pe care le-a adunat, un tribunal militar din Roma i-a condamnat pe Riss și alți doi foști naziști la închisoare pe viață în lipsă, în 2011. Instanța a mai cerut guvernului german să plătească despăgubiri de 14 milioane de euro rudelor victimelor; Germania a refuzat să plătească și a mai refuzat, de asemenea, să-i extrădeze pe cei trei bărbați. Riss, care acum are 92 de ani și locuiește într-un sat de lângă München; este al treilea pe lista actuală a SWC „cei mai căutați”; el neagă acuzațiile care i-au fost aduse.

9. Algimantas Dailide, agent imobiliar în SUA

Ca ofițer în Poliția de Securitate Lituaniană, sponsorizată de naziști, Dailide ar fi arestat 12 evrei care încercau să evadeze din Vilna, un ghetou evreiesc din orașul Vilnius, la începutul anilor ’40. Se crede că i-ar fi predat naziștilor, care probabil i-au executat.

Dailide a emigrat în Statele Unite după război și a lucrat ca agent imobiliar în Florida până în anii 1990 când guvernul SUA i-a descoperit trecutul nazist și i-a luat cetățenia. După ce au fost deportați, el și soția sa s-au stabilit în orășelul Kirchberg, din vestul Germaniei.

10. Adolf Hitler, vârful piramidei

Se poate spune că Hitler nu aparține aceleiași categorii, din motive evidente, dar există încă unii oameni care cred că liderul nazist nu s-a sinucis, de fapt, într-un buncăr din Berlin, în aprilie 1945.

În schimb, după cum spune cea mai populară teorie a conspirației, el ar fi evadat în America de Sud și și-ar fi trăit restul vieții nepedepsit pentru crimele de război comise. Deși oamenii de știință cred Hitler și soția sa, Eva Braun, s-au sinucis în acel buncăr, zvonuri despre un Adolf Hitler viu și fugar au apărut încă din 1945, în mare parte pentru că oficialii nu au identificat niciodată rămășițele cuplului.

La începutul lui 2014, FBI a desecretizat peste 700 de pagini de note cu privire la investigațiile legate de Hitler, la fel ca în cazul altor naziști de top. Dezvăluirile au declanșat noi investigații asupra teoriei conspirației despre evadarea lui, inclusiv expediții în rețeaua secretă de tuneluri pe care Hitler a construit-o sub Berlin, dar și în cele mai întunecate zone ale junglei argentiniene.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele