Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler. Ce i-a transmis liderul ucrainean

Zelenski îi răspunde lui Lavrov, după replica privind asemănarea cu Hitler. Ce i-a transmis liderul ucrainean

Volodimir Zelenski vine cu o reacție-fulger, după ce ministrul rus de externe a spus că liderul nazist Adolf Hitler avea origini evreiești. Președintele ucrainean a declarat ferm că Moscova a uitat, ori nu a învățat absolut deloc lecțiile celui de-al doilea război mondial.

Președintele Ucrainei, mesaj ferm pentru Lavrov după declarația ministrului rus legată de Hitler

„Nu am cuvinte… Nimeni nu a auzit vreo dezminţire sau vreo justificare de la Moscova. Tot ce avem de acolo este linişte. Asta înseamnă că liderii ruşi au uitat toate lecţiile celui de-al doilea război mondial. Sau poate că nu au învăţat niciodată acele lecţii”, a spus Volodimir Zelenski, care este evreu, în mesajul video transmis luni seara.

Într-o intervenție pentru postul italian de știri Zona Bianca, Lavrov a fost întrebat cum poate liderul de la Kremlin să declare că a încercat să „denazifice” Ucraina, în condițiile în care Volodimir Zelenski, președintele ales în mod democratic al țării, este evreu.

Serghei Lavrov a suținut că președintele Ucrainei este evreu și nu contrazice afirmațiile Moscovei că a lansat invazia pentru a „denazifica” țara, susținând că până și Hitler „avea sânge evreiesc”

„Și ce dacă Zelensky este evreu. Acest fapt nu anulează elementele naziste din Ucraina. Cred că și Hitler avea sânge evreiesc”, a declarat Lavrov, adăugând că „unii dintre cei mai mari antisemiți sunt evrei”.

Israelul tună și fulgeră după ce Serghei Lavrov l-a comparat subtil pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski cu Adolf Hitler

Israelul a reacționat, dur, de asemenea, după declarațiile ministrului rus de externe. Reprezentanții spun că declarațiile acestora sun „impardonabile şi scandaloase”.

După declarațiile făcute, mnisterul de Externe israelian l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Israel, Anatoli Viktorov, pentru o întâlnire de clarificare cu Gary Koren, şeful Diviziei Eurasia şi Balcanii de Vest din minister.

Totodată, șeful israelian de Externe, Yair Lapid, a declarat luni că afirmaţiile lui Lavrov sunt „deopotrivă impardonabile şi scandaloase, şi o greşeală istorică teribilă. Evreii nu s-au ucis între ei în Holocaust.

Având o intervenție la postul de radio Kan din Israel, Dani Dayan, președintele Yad Vashem, memorialul israelian al celor șase milioane de evrei uciși în Holocaust,a declarat că Lavrov răspândește „o teorie a conspirației antisemite fără niciun fundament real”.

 

Citește și:
Etichete: