Imperiul lui Elon Musk se prăbușește din interior: dispar banii din cont la foc automat

de: Mădălina Bahrim
27 04. 2022

Elon Musk este un veritabil om de afaceri, care a reușit să ajungă cea mai bogată persoană din toate timpurile, inclusiv datorită calităților sale de management și spirit antreprenorial, pe lângă viziunea revoluționară pe care o o are în industrie. Ei bine, se pare că nu toate deciziile lui Musk se reflectă într-o manieră constructivă asupra imperiului său, cel puțin până la acest moment.

Planul lui Elon Musk de a achiziționa gigantul social media Twitter pare să-l coste mai scump decât și-ar fi imaginat vreodată miliardarul.

Într-o singură zi, Tesla Motors a pierdut peste 100 miliarde dolari din capitalizarea de piață, din cauza acestei achiziții.

De ce ce pierde Musk bani grei peste noapte?

Explicația nu ține de calcule economice complicate, ci de un sentiment de incertitudine pe care investitorii Tesla îl au în acest moment. Se pare că aceștia se tem de faptul că miliardarul se va ocupa mai mult de noua sa companie social media, decât de vechea Tesla, ceea ce ar putea să însemne performanțe mai slabe în plan financiar, deci pierderi.

Mai mult decât atât, investitorii companiei de mașini electrice nu văd cu ochi buni nici scenariul în care Musk ar urma să sacrifice mai multe acțiuni Tesla pentru a finanța noul său proiect, în special pentru a plăti costurile acestei tranzacții uriașe. În joc ar fi vorba, mai exact, de 44 miliarde dolari, iar pentru a fi capabil să plătească costul tranzacției Twitter, Musk ar fi garantat cu pachete generoase de acțiuni ale Tesla. În cazul în care prețurile acțiunilor gigantului Tesla se devalorizează, miliardarul ar putea fi nevoit să vândă pentru a-și putea îndeplini contractul asumat.

Impactul achiziționării Twitter a fost atât de puternic negativ asupra imperiului lui Musk, încât acțiunile Tesla au scăzut cu 23% de la început de aprilie, iar în ziua când s-a anunțat preluarea Twitter cotația acțiunilor a scăzut cu 12%.