Grýla, simbolul Crăciunului în Islanda: nu aducea jucării, însă provoca coșmaruri

Dacă aveai impresia că sărbătoarea de Crăciun este, peste tot, una veselă, plină de cadouri, bunătate și veselie, te înșeli.

Mai multe țări, în mod deosebit cele nordice, au păstrat o serie de tradiții ce datează din perioada păgână, după cum vei afla în cele ce urmează.

În cazul în care te întrebai, răspunsul Islandei pentru Moș Crăciun nu este întocmai ceea ce te-ai fi putut aștepta să fie și îți va da, cu siguranță, unui fior pe coloana vertebrală – or, cel puțin, așa ar fi normal să se întâmple.

Grýla, denumită și „vrăjitoarea de Crăciun”, are o istorie plină de culoare, fiind, în egală măsură, și una deosebit de sângeroasă.

Aventurile înfiorătoare ale lui Krampus, spre exemplu, au reușit să obțină propriul film de groază, dar credem că Grýla s-ar descurca la fel de bine în rolul unui răufăcător venit, parcă, nu din Laponia, ci din cel mai întunecat colț al iadului.

Cine este Grýla, vrăjitoarea islandeză cu tendințe canibale

Povestea ei datează încă din secolul al XIII-lea, adică perioada când poveștile despre isprăvile au început să se răspândească din gură în gură. Grýla se traduce aproximativ prin „Urlătoarea”, acest nume contribuind, în mod evident, astfel încât cumplita vrăjitoare să pară și mai înfricoșătoare.

Smithsonian a citat, la un moment dat, un pasaj istoric despre trolul care urăște beteala de Crăciun: „Coboară Grýla din câmpurile cele de departe / Cu patruzeci de cozi / O pungă în spate, o sabie în mână, / Venind să scobească stomacul copiilor / Care plâng. / Pentru carnea”. Traducerea este una inexactă, însă esența este cea potrivită.

În context, trebuie menționat că ea nu a fost asociată cu Crăciunul decât câteva secole mai târziu, când ideea unei vrăjitoare cu intenții malefice, care pedepsește copiii obraznici, s-a contopit cu atmosfera de Crăciun. Desigur, asocierea este una pe care noi, în 2022, nu o putem concepe, însă trebuie să ținem cont de faptul că popoarele nordice încă pun mare preț pe tradițiile de dinaintea creștinismului.

Crăciunul islandez (Jól), un pic diferit de ceea ce cunoaștem noi

Jól (sau Yule) este denumirea dată adesea Crăciunului islandez. Smithsonian descrie această abordare străveche a festivalului ca fiind „un timp nu numai pentru a te reuni cu rudele, vii și decedate, ci și cu elfi, troli și alte creaturi magice și înfricoșătoare despre care se crede că locuiesc în paralel cu noi”.

Grýla se încadrează, cu siguranță, în această categorie, de vreme ce nu pare întocmai cea mai prietenoasă creatură care a „existat” vreodată.

Altă variantă spune că ea ar fi avut 15 cozi, cu ajutorul cărora ar fi ținut 100 de pungi cu câte 20 de copii în fiecare. Conform legendei, copiii sunt duși în bârlogul ei, iar aceștia devin sursă pentru festinul trolului, scrie Mental Floss, care evidențiază, de asemenea, istoria populară isladeză sumbră, dar extrem de interesantă.

Poeții islandezi au descris, de-a lungul timpului, cu destul de mare acuratețe ochii din ceafă, urechile care atârnă până la nas, o barbă teșită, dinți înnegriți și copitele mari.

Cu siguranță, dacă Grýla ar fi reală și te-ai întâlni cu ea, n-ai putea să o uiți atât de ușor. Să ne bucurăm, totuși, că ea este doar obiectul unei legende islandeze.

Dacă este să facem o medie, Grýla este acel monstru sezonier care pare, într-adevăr, diferit de muritorii pe care îi vânează. Însă, oare chiar este așa? Se pare că nu.

O anumită parte a poveștii ne arată că Grýla are o latură cât se poate de umană. Oricât de greu de crezut ar putea să pară, se pare că a existat cineva care a fost acord să se căsătorească cu această creatură întortocheată. Ea „coboară din peștera din munți pentru a aduna copii prost-crescuți pentru a-i aduce soțului ei leneș, Leppalúði”, se arată într-0 altă scriere. Evident, cei doi soți ajungă să mănânce copiii împreună, numai că vrăjitoarea este cea care face toată treaba, Leppalúði culegând „roadele”.

Totuși, Leppalúði nu a fost singurul bărbat din viața vrăjitoarei. „Ea și-a mâncat unul dintre soți când s-a plictisit de el”, dezvăluie Terry Gunnell, de la Universitatea din Islanda, într-un dialog cu Smithsonian.

Cine sunt băieții Yule

Dacă îți amintești, anterior îți povesteam despre denumirea Crăciunului în varianta islandeză păgână, menționând numele de Yule și Jól. Ei, bine, există o altă legendă care circulă de sute de ani pe aceste tărâmuri, iar aceasta are legătură cu băieții Yule.

Această gașcă bizară de frați a făcut, la rândul ei, istorie în folclorul islandez. Treptat, însă, ei au fost încorporați în legenda vrăjitoarei Grýla, iar împreună, au format un clan de prădători de copii și căpcăuni.

Ce-i drept, în ultimii ani, s-a încercat „îndulcirea” poveștii, întrucât nici islandezii nu mai sunt chiar atât de orientați spre partea întunecată a lucrurilor – nu așa cum erau, cel puțin. Așadar, băieții Yule au început să se „dea” cu Moș Crăciun, deși poveștile terifiante din jurul lor încă au ecou.

Cumva, se poate spune că aceste povești sunt personificabile, întrucât ele pot fi asociate cu realitatea, însă într-un mod exagerat, evident. Înfricoșătoarea familie are chiar și animale de companie. Iubitorii de feline ar putea fi surprinși să afle, spre exemplu, despre Jólakötturinn, sau pisica Yule.

Lăsând la o parte poveștile din interiorul poveștii, Muzeul Național o vede Grýla ca pe o parte esențială a istoriei culturale a Islandei. Deși, până acum, nu s-au știut prea multe despre ea, dar nici despre „supușii ei”, băieții Yule, aflăm că, în ultima vreme, istorisirea de groază a început să călătorească și dincolo de granițele Islandei.

Spre exemplu, Chilling Adventures of Sabrina, de pe Netflix, a inclus-o în episodul special A Midwinter’s Tale. În acel episod i-am putut vedea, deopotrivă, și pe băieții Yule sosind în Greendale. Rolul înfricoșătoarei vrăjitoare a fost interpretat de Heather Doerksen.

În concluzie, Grýla este portretizată ca o amenințare pentru societate, mai ales în perioada Crăciunului, când totul ar trebui să fie despre veselie și cadouri. Totuși, nu avem cum să nu remarcăm că ea este, într-un fel, varianta islandeză a „sfântului Nicolae”, cu toate că într-o manieră mult mai grotească, mai necizelată, însă, în definitiv, mai sinceră.