Gigantul financiar care îți dă concediu atât cât vrei, oriunde vrei: cum a ajuns să creadă în odihnă

de: Alexandru Puiu
20 05. 2022

Pe perioada pandemiei, tot mai mulți oameni și-au dat seama că vor să se odihnească mai mult, să petreacă mai mult timp cu familia, să se simtă că sunt mai liberi. Unii patroni au făcut eforturi în a-și manifesta empatie cu astfel de doleanțe.

Goldman Sachs este una dintre cele mai puternice instituții financiare de pe întregul mapamond. În 2021, a avut încasări de 59,3 miliarde de dolari, dar mai fascinant decât atât este faptul că administrează finanțe în valoare de 2,5 trilioane de dolari (mii de miliarde). Cu alte cuvinte, se fac bani în cadrul acestei bănci multinaționale de investiții, dar când lucrezi cu astfel de sume, stresul este pe măsură. În mod surprinzător, șefii de la Goldman Sachs au conștientizat acest aspect și au venit cu o ofertă de nerefuzat.

Ar putea fi prima companie care îți dă concediu cât vrei

Partenerii Goldman Sachs și directorii de la conducerea firmei își vor putea luat cât timp liber doresc, un fel de vacanță nelimitată. Măsura a fost implementată în spatele titulaturii de ”vacanță flexibilă”, pentru a promova ”odihna și refacerea”. Conceptul pare incredibil de ciudat în 2022, dar informația pleacă de la o notă internă obținută de The Telegraph, citat de Reuters.

Oficialii băncii de pe Wall Street au fost citați ca introducând acest mecanism de la 1 mai 2022. Practic, de la începutul lunii curent, nu mai există nicio limită pentru concediile plătite, iar personalul dintr-o poziție superioară are beneficiul de a-și ”lua concediu atunci când este necesar, fără să fie nevoie de stabilirea unor zile de vacanță”, se menționează în document.

Referința referitoare la parteneri și directori este însoțită de o notă și pentru restul angajaților. Aceștia au dreptul la cel puțin 15 zile de concediu pe an, începând cu luna ianuarie a anului curent, cu mențiunea că trebuie să existe cel puțin o săptămână de concediu formată din zile consecutive, pentru a ieși un pic din ritmul muncii. Va fi interesant de văzut dacă mecanismul va fi împrumutat și de alte bănci de referință din SUA sau alte colțuri ale mapamondului.