Fotografia cu România din satelit. Ce s-a observat este total surprinzător
Comisia Europeană în România a publicat o imagine a României din spațiu, surprinsă cu ajutorul satelitului Sentinel-3.
Satelitul a surprins o imagine spectaculoasă, în care se distinge impunător arcul Carpaţilor, dar şi Podişul Transilvaniei, situat în centru, precum şi podişurile subcarpatice, dar şi deschiderea generoasă la Marea Neagră. România cuprinde toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii, râuri, lacuri, ape subterane şi ape marine.
Comisia Europeană în România a dezvăluit că imaginea a fost realizată în luna octombrie 2021, cu ajutorul satelitului Sentinel-3 (Copernicus EU).
Relieful României se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga suprafață a României, 50% este ocupată de munți, 27% de dealuri și podișuri și 23% de câmpii.
Relieful României este caracterizat prin patru elemente: varietate, proporționalitate, complementaritate și dispunere simetrică, dat fiind numărul mare de forme de relief, repartiția aproximativ egală a principalelor unități de relief și gruparea reliefului. Munții Carpați din România se extind ca un inel, ce închide o mare depresiune în centrul țării, cea a Transilvaniei.
Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați, cu un etaj alpin, pășuni alpine și întinse suprafețe de eroziune, a căror altitudine maximă se atinge în vârful Moldoveanu, la 2.544 de metri.
Pe teritoriul României, Munții Carpați au o lungime de 910 km.
Pădurile României
Nu este prima dată când țara noastră este promovată de către Comisia Europeană, de altfel, în noiembrie 2021 tot prin platforma Copernicus a fost postată poza de mai sus. Aceasta se concentrează pe pădurile României.
”Pozat aici este Parcul Național Buila-Vânturarița, o zonă protejată din Carpații Meridionali, a doua cea mai înaltă grupă de munți din Munții Carpați. Parcul a fost înființat în 2005 pentru a proteja fauna și flora originară din Carpații Meridionali și se întinde pe o suprafață de 4.186 ha. Masivul Buila, la 1.885 m, are cotele superioare acoperite cu vegetație tipică de tuf alpin, în principal ienupăr. O zonă scurtă de tranziție a speciilor de conifere prezintă păduri de pin, tisă, brad sau molid (în verde închis). Speciile de foioase de stejar, fag, frasin, tei sau mesteacăn sunt predominante în parc. Frunzișul lor își schimbă culoarea pe măsură ce temperatura scade toamna, creând un peisaj frumos modelat în nuanțe de maro, galben și verde vibrant”, au spus specialiștii.
Cu 27% din teritoriul său fiind acoperit de păduri, România găzduiește unele dintre cele mai mari zone împădurite din Europa, cuibărit în principal în Munții Carpați. Aceste păduri, dintre care unele sunt și printre cele mai vechi din Europa, se numără printre cele mai bogate ecosisteme forestiere temperate din Europa și din lume. Ca atare, ele găzduiesc o mare varietate de specii de plante și animale.