Filmul tău de la Disney – s-a lansat în anul în care te-ai născut și vei avea o surpriză

de: Iulia Kelt
07 10. 2022

Walt Disney a făcut, de-a lungul anilor, istorie. Practic, în mod sigur, nu există om de pe planeta noastră care să nu fi văzut măcar un film scos din bagheta companiei, dacă nu chiar mai multe.

Acestea fiind spuse, evident că această companie nu mai are nevoie de nicio prezentare. Te-a bucurat, te-a făcut să plângi, ba chiar să râzi și, de fiecare dată când vezi un film Disney, te întorci la copilărie fără drept de apel.

De altfel, nu contează în ce an te-ai născut (adică ce vârstă ai acum), important fiind să găsești în tine puterea de a mai te bucura așa cum o făceai când erai copil.

Așadar, te-ai întrebat vreodată ce film lansa Disney în anul în care te nășteai? Dacă da, iată lista completă, pe ani, a celor mai frumoase și „calde” filme din istoria cinematografiei mondiale.

Această listă te-ar putea ajuta să revezi anumite producții care ți-au fost, cu siguranță, extrem de dragi, însă și să afli despre altele despre care, poate, nu știai.

Toate filmele Disney lansate în perioada 1937-2005: acum te poți identifica cu unul dintre ele, în funcție de anul în care ești născut

1937Snow White and the Seven Dwarfs (Alba ca Zăpada și cei Șapte Pitici).

1938 – Disney nu a lansat niciun film, dar lucra la Pinocchio și Fantasia.

1939 – Disney nu a lansat niciun film de lungmetraj. Totuși, fanii au putut vedea în cinematografe câteva desene animate scurte, printre care: Donald’s Lucky Day, Society Dog Show, Mickey’s Surprise Party, The Practical Pig, Goofy and Wilbur, The Ugly Duckling, The Hockey Champ, Donald’s Cousin Gus, Beach Picnic, Sea Scouts, The Pointer, Donald’s Penguin, The Autograph Hound, The Standard Parade și Officer Duck.

1940Pinocchio și Fantasia.

1941Dumbo.

1942Bambi.

După cum se poate observa, cele două filme, Dumbo și Bambi care, într-o oarecare măsură au ceva în comun, au fost lansate cam în aceeași perioadă, semn că producătorii Disney se aflau atunci într-o perioadă în care voiau ca oamenii să simtă mai abitir faptul că și animalele au suflet.

1943 – Victory Through Air Power (Victorie prin Forța Aerului).

1944 – The Three Caballeros  – în Mexic – (Cei Trei Cavaleri).

1945 – The Three Caballeros (în Statele Unite ale Americii).

1946 – The Song of the South (Cântecul Sudului).

1947 – Fun and Fancy Free.

1948 – Melody Time (Timpul Muzicii).

1949 – The Adventures of Ichabod and Mr. Toad (Aventurile lui Ichabod și ale lui domnului Toad).

1950Cinderella (Cenușăreasa).

1951Alice in Wonderland (Alice în Țara Minunilor) – după un roman iubit al vremii, devenit, ulterior, controversat, scris de Lewis Carrol.

1952 – The Story of Robin Hood and His Merrie Men (Povestea lui Robin Hood și a Bărbaților săi Veseli).

1953Peter Pan.

1954 – 20.000 Leagues Under the Sea (20.000 de Leghe sub Mări) – după un roman scris de celebrul autor Jules Verne.

1955Lady and the Tramp (Doamna și Vagabondul).

1956 – The Great Locomotive Chase (Marea Urmărire cu Locomotiva).

1957Old Yeller (Bătrânul Yeller) – primul film în care Disney aduce în discuție dragostea oamenilor pentru câini, dar și viceversa.

1958 – Tonka.

1959Sleeping Beauty (Frumoasa Adormită).

1960 – Swiss Family Robinson.

1961101 Dalmatians (101 Dalmațieni) – filmul unei generații.

1962 – In Search of the Castaways (În Căutarea Naufragiaților).

1963 – The Sword in the Stone (Sabia din Piatră).

1964Mary Poppins.

1965 – That Darn Cat! (Acea pisică afurisită!)

1966 – Fallow me, Boys! (Urmați-mă, Băieți!)

1967The Jungle Book (Cartea Junglei) – un film, dar și o melodie care a rămas bine întipărită în amintirea tuturor.

1968 – Herbie and The Love Bug (Herbie și Buburuza Iubirii).

1969 – The Computer Wore Tennis Shoes (Computerul Purta Pantofi de Tenis).

1970The Aristocats (Pisicile Artistocrate).

1971 – The Barefoot Executive (Șeful Desculț).

1972 – Now You See Him, Now You Don’t (Acum îl Vezi, Acum nu-l mai Vezi).

1973Robin Hood.

1974 -Herbie Rides Again (Herbie Conduce din Nou).

1975 Escape to Witch Mountain (Escapadă pe Muntele Vrăjitoarei).

1976 – Freaky Friday (cu Jodie Foster care, pe vreme aceea era copil).

1977The Many Adventures of Winnie the Pooh (Multele Aventurii ale Ursulețului Winnie the Poog).

1978 – The Cat from Outer Space (Pisica Venită din Spațiu).

1979 – The Black Hole (Gaura Neagră).

1980Popeye.

1981 – The Fox and the Hound (Vulpea și Dulăul).

1982Tron.

1983 – Trenchcoat (Pelerina).

1984 – în acest an, Disney nu a lansat niciun film deoarece se afla în pline procese de schimbări, în ceea ce privește conducerea companiei.

1985 – The Black Cauldron (Cazaul Negru).

1986 – The Great Mouse Detective (Marele Șoarece Detectiv).

1987 – Benji the Hunted (Benji, cel Vânat).

1988 – Who Framed Roger Rabbit (Cine i-a înscenat asta lui Roger Rabbit).

1989The Little Mermaid (Mica Sirenă).

1990 – DuckTales the Movie (DuckTales Filmul).

1991Beauty and the Beast (Frumoasa și Bestia).

1992Aladdin.

1993The Nightmare Before Christmas (Coșmar înainte de Crăciun).

1994The Lion King (Regele Leu).

1995Toy Story (Povestea Jucăriilor).

1996 – James and the Giant Peach (James și Piersica Uriașă).

1997 – Helcules (Hercule).

1998Mulan.

1999Toy Story 2 (Povestea Jucăriilor 2).

2000 – Fantasia 2000.

2001Monsters, Inc. (Fabrica de Monștri).

2002Lilo & Stitch.

2003Finding Nemo (În căutarea lui Nemo).

2004 – The Incredibles (Incredibilii).

2005 – Chicken Little (Puiul cel Mic).

Așadar, ne-am luat libertatea de a evidenția acele titluri cu importanță majoră, dintre lansările Disney, în perioada 1937-2005, ceea ce a deschis, negreșit, o nouă oportunitate: aceea de a observa care a fost perioada cea mai „fructuoasă” pentru gigant, din punct de vedere al aprecierii publicului.

Deși, în perioada anilor 2000, au fost lansat suficiente producții care au avut succes la publicului larg, de departe „epoca de aur” a Disney poate fi considerată perioada anilor 1990-2000, cu șapte titluri importante.

Totuși, mai importante decât producțiile pe care le știe deja toată lumea sunt, în acest moment, titlurile care, cel mai probabil, nu îți spun nimic. Ele îți dau oportunitatea de a-ți îmbogăți cunoștințele generale despre Disney, dar și despre cinematografie, în general.

Iar dacă nu ai auzit de ele, nu înseamnă că sunt mai puțin bine realizate decât celelalte, ci poate că au ajuns pe piață într-un moment inoportun, din mai multe puncte de vedere, or, după caz, nu au beneficiat de tot atâta reclamă ca celelalte, ale căror nume le știi și în somn.

Reamintim că, în prezent, Disney are parteneriate cu Marvel, Lucasfilm, Pixar și multe alte companii mari care au ales să dea mâna cu gigantul, astfel că poți sta liniștit: povestea nu s-a încheiat în 2005, ba dimpotrivă, mergând mai departe și beneficiind de o diversitate impresionantă, menită să îi satisfacă și pe cei mai mofturoși dintre spectatori.