Fantasmagoriile din filmele istorice românești: cum am fost mințiți cu personaje și întâmplări exagerate, bine ticluite de aparatul de propagandă comunist

Acum câteva zeci de ani, filmele românești erau, poate, unicul fel de divertisment din țara noastra, regimul comunist ținând strâns „frâiele” scenariilor și adaptându-le după bunul plac.

Puțini erau cei care își dădeau seama, în acele timpuri, că filmele istorice nu respectau întru totul realitatea din teren, aparatul de propagandă comunist intervenind de fiecare dată când simțea că un anumit fapt istoric ar putea să pună regimul într-o lumină proastă, mai puțin eroică.

Filmele istorice românești, pline de falsuri menite să pună regimul comunist într-o lumină bună

Spre exemplu, ne putem aminti de Bătălia de la Călugăreni. Istoricul Marius Diaconescu a fost primul care a scos în evidenţă cele mai multe falsuri din filmele istorice româneşti. El a susținut că Bătălia de la Călugăreni, din 1595, nu ar fi fost încununată cu atât de mult succes, în realitate. „Mihai Viteazul a provocat pierderi însemnate armatei otomane, dar seara s-a retras de pe câmpul de bătălie în munţi. Turcii au ocupat şi Bucureştiul, dar şi oraşul Târgovişte. Dacă este văzută ca o bătălie, Mihai Viteazul a câştigat la Călugăreni pentru că acolo a fost o ambuscadă. În schimb, dacă această luptă este privită în ansamblu campaniei turceşti, atunci a pierdut”, a declarat acesta.

Se pare că, în realitate, retras în zona montană, Mihai Viteazul ar fi cerut ajutorul lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, cu ajutorul căruia ar fi urmat să atace armata otomană. Așadar, fără ajutor, nu se știe dacă bătălia s-ar fi sfârșit la fel.

Mai mult, unirea românilor, cea legată tot de Mihai Viteazul, nu ar fi fost, în realitate, o idee identică cu ceea ce s-a vehiculat ulterior, susținându-se istoric că, în Evul Mediu, nu exista un astfel de proiect.

Bătălia de la Rovine ar fi, de asemenea, un pic diferită față de ceea ce cred istoricii zilelor noastre. „Toată lumea ştie că Mircea cel Bătrân îl învinge pe Baiazid la Rovine. Nu este nimic adevărat, pentru că după bătălia de la Rovine, Mircea cel Bătrân stă aproape doi ani şi jumătate în Transilvania. Dacă ar fi câştigat bătălia ce căuta în martie 1395 la Braşov şi se închina regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg? De ce de patru ori a încercat armata ungară să îl repună pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea cel Bătrân şi nu a reuşit pentru că au venit turcii întotdeauna şi l-au alungat pe Mircea?”, a mai spus Marius Diaconescu conform historia.ro.

Iar dacă vă întrebați care este adevărul istoric, în legătură cu „tâlharul” Pintea Viteazul, se pare că nici aici nu avem parte de evenimente totalmente adevărate. „În film ni se spune că românii erau asupriţi de către habsurgi şi luptau împotriva habsurgilor. Fals! Pintea Viteazul era un tâlhar la drumul mare. Tocmai habsurgii au fost cei care i-au sprijinit pe români în conflictul care tocmai începea între ei şi unguri”, a mai spus istoricul, încercând să demonstreze cam cum se fabrică conflictele dintre etnii, în zilele noastre, dar și în perioada comunismului.

În lumea istoricilor se perindă anumite controverse și în legătură cu prietenia dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Majoritatea istoricilor sunt de părere că domnitorul moldovean ar fi vrut să salveze Chilia din mâna turcilor. Conform noilor informații, acest lucru nu ar fi fost întocmai adevărat. Se pare că localitatea Chilia ar fi fost atacată de pe mare de către turci, iar de Ştefan cel Mare, de pe uscat. În concluzie, cele două armate ar fi lucrat împreună, împotriva lui Vlad Țepeș.

Scriitorul Stelian Tănase a remarcat o serie de falsuri, ce țin de propagandă în filmele românești și în Mircea. „Filmul despre Mircea cel Batran e la fel de propagandistic ca şi Mihai Viteazul şi nu pot să-l văd fără să zâmbesc. Astfel în film apare Dan fratele lui Mircea cel Batran prezentat ca un trădător la curtea lui Baiazid când de fapt, Dan era fratele mai mare al lui Mircea şi murise în 1386 cu mulţi ani înainte de Rovine (1394) la asediul cetăţii Târnovo. Baiazid de asemenea apare eronat cu mult mai tânăr decât Mircea”, a declarat acesta. Poate și mai interesant este că, personajul a fost numit Mircea cel Mare, evitându-se, astfel,  formularea de Mircea cel Bătrân, adică cea oficială, pentru a nu se face legătura cu vârsta înaintată a dictatorului Nicolae Ceauşescu.

„Mircea este greşit prezentat, ca un bastion al românismului când în acea perioada nu se putea vorbi despre asta, iar Mircea de fapt era şi pe jumătate sârb (mama sa fiind fiica cneazului Lazăr). Însă dacă eroarea lui Eminescu (în cazul lui Mircea cel Bătran) ca de altfel şi a lui Bolintineanu în cazul mamei lui Ştefan cel Mare (doamna Oltea neputând auzi de bătălia de la Războieni din 1475 pentru că era moartă şi îngropată la Probota Veche din 1465) era firească, aceştia neavând suficiente surse documentare în acest sens, eroarea comuniştilor era voită”, a mai spus Stelian Tănase.

Cum încerca regimul, prin filmele istorice românești, să te convingă că și dacii tot un fel de comuniști erau

Firește, falsurile și-au spus cuvântul și în filmele despre daci. Dacii (1967), Columna (1968) şi Burebista (1980), fiind doar trei dintre exemple. „Poate cel mai obositor element împrumutat din realitatea cotidiană şi prezent în pelicule sunt întrunirile. Pentru cele două filme din primii ani ai regimului Ceauşescu, proporţia acestor întruniri e la un nivel oarecum suportabil. În pelicula Burebista motivul întrunirilor este obsesiv, desprins parcă din realităţile anilor în care filmul era realizat: consiliul principilor, consiliul armelor şi fortificaţiilor, întâlnirea cu emisarii străini, întâlnirea lui Magna mater, consiliu de război înainte de conflictele cu boii şi tauriscii, consiliul lui Cezar după cucerirea Galilei”, precizează Ciprian Plăiaşu.

Nu în ultimul rând, s-a mizat foarte mult pe propagarea ideii că boierii sunt lacomi, deci inamici ai poporului. „Chiar şi în filmele istorice de aventuri (de pildă, seria Haiducilor în regia lui Dinu Cocea, ori în seria Mărgelatu, în regia lui Doru Năstase, pe scenariile lui Eugen Barbu) sau în cele cu decor de război şi intrigă poliţistă (seria Comisarului Moldovan a lui Sergiu Nicolaescu), personajele boiereşti sau cele burgheze erau ostentativ purtătoare ale unor tare morale (lăcomie, laşitate, aroganţă, perfidie), spre deosebire de eroii haiduci sau ilegaliştii comunişti, care nu puteau fi decât curajoşi, sinceri, altruişti şi simpatici”, a declarat Călin Hentea, conform Adevărul.

Și cam așa a apărut ceea ce se poate numi „naționalism istoric”, în cinematografia românească, în perioada comunistă; o perioadă de tristă amintire, trecută prin filtrul celor care voiau, cu tot dinadinsul să-și păstreze imaginea, în detrimentul adevărului și, până la urmă, a istoriei.