09 iun. 2022 | 16:11

Povestea neștiută a filmului Moromeții, cu Victor Rebengiuc. „Cum să doarmă pe prispă? Dar ce? Suntem troglodiţi?”

ENTERTAINMENT
Povestea neștiută a filmului Moromeții, cu Victor Rebengiuc. „Cum să doarmă pe prispă? Dar ce? Suntem troglodiţi?”

Producția lui Stere Gulea reprezintă una dintre cele mai importante filme ale cinematografiei românești. Cu toate acestea, puțini știu povestea filmului Moromeții.

Chiar dacă scenaristul peliculelor „Mihai Viteazul” și „Setea” s-a opus realizării acestui film, el a ajuns pe marile ecrane datorită intervenției ocupantei Cabinetului 2 care se ocupa și de aprobarea producțiilor anuale ale cinematografiei românești.

Chiar dacă romanul lui Marin Preda s-a bucurat de o imensă popularitate, acesta a fost ecranizat abia în anii ‘80. Până înainte să moară, autorul și-a exprimat temerile cu privire la o eventuală ecranizare a „Moromeților”.

În anul 1976, Marin Preda s-a lăsat convins, însă cu greu, să accepte ca „Marele Singuratic”, un alt roman în completarea „Moromeților” să fie adus pe marile ecrane. Chiar dacă scenariul a fost scris chiar de el, filmul lui Iulian Mihu i-a înșelat așteptările, având premiera în data de 26 septembrie 1977.

„Mă nemulţumesc şi le consider nereprezentative pentru literatura mea aproape toate secvenţele de flash-back care ilustrează viaţa satului, copilăria şi tinereţea lui Niculae Moromete. De asemenea, modul de relatare a poveştii de dragoste este defectuos, incoerent. Rog să se facă un efort, refilmându-se secvenţele de amintire (sau renunţându-se la unele dintre ele), cât şi adăugându-se unele cadre şi secvenţe care să dea coerenţă povestirii, în miezul ei cel mai dramatic”, a scris Marin Preda într-o scrisoare către Casa de Filme nr.4 din data de 26 iulie 1796.

povestea filmului moromeții

Secvente din filmul Morometii

Stere Gulea este cel care, la acea vreme, îl cunoștea pe Marin Preda cu ajutorul lui Toma Caragiu.

„Toma a propus ca eu să fac un film după «Marele singuratic». La ora aceea, Marin Preda era un om care putea decide cine şi ce poate să facă după opera lui şi nu a îmbrăţişat ideea, dar în felul acesta l-am cunoscut şi am fost în preajma lor un timp, până când Caragiu s-a prăpădit. Cât timp era în viaţă Marin Preda, nu mi-a trecut prin minte că pot nădăjdui la ecranizarea «Moromeţilor».

El avea alte repere cinematografice, ţinea de altă generaţie, se ducea rar la film. Dar opera lui Marin Preda m-a marcat profund, pot spune că a contribuit la formarea mea. Aşa stând lucrurile, evident că tânjeam să pot face un film după una din cărţile sale”, spune acesta.

După patru ani de la moartea lui Marin Preda, Gulea le propune celor cu poziții înalte din cinematografie să ecranizeze primul volum al romanului, însă după propriul scenariu. Producție a debutat în luna ianuarie a anului 1985, însă a fost oprită la sfârșitul următoarei luni de către Suzana Gâdea, președintele Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Aceasta a motivat că „nu toţi membrii comisiei cinematografice care au citit scenariul au depus referatele cu opţiunea pentru scenariu”, după cum se arată într-o notă a Securității. Pe de altă parte, într-o notă neoficială apărea că „realizarea filmului «Moromeţii» a fost oprită datorită intervenţiilor scriitorului Titus Popovici, nemulţumit de faptul că se realizează un film după romanul lui Marin Preda, în regia şi scenariul lui Stere Gulea”.

Regizorul Stere Gulea a afirmat că scenariul filmului a fost acceptat însă cu eforturi mari și cu mult scandal. Foarte multe persoane nu doreau realizarea acestei pelicule, iar unul dintre ei era Titus Popovici, un concurent al lui Marin Preda.

Acest romancier era, de asemenea, membru al Comitetului Central, având foarte multă influență. Cu toate acestea, șansa a venit din partea Elenei Ceaușescu fiind cea responsabilă de ideologie. Regizorul Gulea explică faptul că „în toată incultura ei, o fi auzit și ea de „Moromeții” așa că a zis: «Păi să-l facem p-ăsta»”.

Povestea din spate a filmului „Moromeții”

Premiera filmului a avut loc în data de 28 septembrie 1987, fiind urmărită de 2.239.554 de spectatori în toate cinematografele din țară. În cele din urmă, filmările au fost reluate în vara lui 1985, în satul Talpa-Ogrăzile din județul Teleorman.

Cu toate că regizorul dorea ca pelicula să se filmeze în locul unde se petrecea acțiunea romanului, în Siliștea-Gumești, din cauza schimbărilor care au avut loc în ultimii ani, satul descris de Marin Preda nu mai semăna cu realitatea.

povestea filmului moromeții

Secvente din filmul Morometii (Foto: FOST)

Nici distribuția nu a fost una ușoară de dus. În trecut, Marin Preda afirma că în rolul lui Ilie Moromete l-ar vedea pe Florin Piersic, însă Stere Gulea l-a ales pe Gheorghe Dinică. Acesta din urmă a refuzat rolul, deși inițial îl acceptase. Regizorul s-a hotărât să îi ofere acest rol lui Victor Rebengiuc.

„Poate Dinică l-ar fi abordat altfel pe Ilie Moromete, cu o ironie mai acidă. Însă şi pentru Rebengiuc au început problemele. M-am dus cu ei, timp de două săptămâni, să facem repetiţii în decor, la ţară. Să-i obişnuiesc. Toţi erau orăşeni, habar n-aveau. Când i-am pus să se descalţe şi să umble prin ţărână, mergeau ca pe ouă. Şi condiţiile de locuit erau foarte proaste. În hotelul de la Alexandria te mâncau ţânţarii, de mâncare nu găseai nimic – poate un parizer prăjit la restaurant!

Într-o dimineaţă, când ne duceam spre sat, Victor mi-a spus că renunţă la rol. Am fost oarecum şocat şi nu am avut nici o reacţie pe moment. Am lăsat echipa la Talpa, am venit la Bucureşti şi am avut o discuţie cu Leopoldina Bălănuţă, cu care Victor lucrase la Teatrul Mic. După vreo două-trei zile, Poldi m-a sunat şi mi-a zis: «Stere, am vorbit cu Victor şi cred că o să te sune el», ceea ce s-a şi întâmplat. Victor era deja atunci un mare actor. Se gândea: «Oare mă fac de râs?». Spaima actorului de rol e arhicunoscută”, a povestit Gulea.

Distribuția peliculei a mai inclus actori precum Luminița Gheorghiu, Ionel Mihăilescu, Constantin Chiriac, Radu Amzulescu, Gina Patrichi, Doreș Vișan, Mitică Popescu, Petre Gheorgiu, Florin Zamfirescu și Ilie Gheorghe.

povestea filmului moromeții

Victor Rebengiuc alături de directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile

„Ce e asta? Cum să doarmă pe prispă? Dar ce? Suntem troglodiţi? Cum să n-aibă o pernă şi-o plapumă?» Grija lor era că dormea nefericitul de ţăran român pe prispă. Am adoptat tactica lui Moromete cu fonciirea: nu le spuneam că nu vin”, a mai adăugat regizorul.

Gulea s-a dus la Mihai Dulea, vicepreședintele Consiliului Culturii și Educației Socialiste și a putut observa pe biroul său romanul Moromeții deschis, iar tot ceea ce încerca să menționeze, nu ducea niciodată ideea până la capăt. Au fost multe scene tăiate, făcând însă o singură refilmare în scena legată de bătaia din pădure.