Explozii la școli și un liceu din Kabul. Primul bilanț indică 5 persoane moarte
Au fost explozii la mai multe școli și un liceu din Kabul. Prima dintre ele a avut loc în fața unei școli de băieți din capitala afgană Kabul și a ucis cel puțin patru persoane, iar multe altele sunt rănite.
Explozii la școli și un liceu din Kabul. Primul bilanț indică 5 persoane moarte
Exploziile au avut loc și la liceul Abdul Rahim Shahid din vestul orașului. Numărul morților și răniților este în continuă creștere. O altă instituție de învățământ din apropiere a fost, de asemenea, vizată de atac cu grenade.
Nu a existat nicio revendicare imediată a actelor criminale, însă militanții Statului Islamic au atacat zona în trecut.
Surse de la Spitalul Muhammad Ali Jinnah din Kabul au declarat pentru BBC că au primit până acum patru cadavre și 19 persoane rănite în urma atacului de la școală.
Un alt centru medical, Spitalul de Urgență, a transmis că a primit șapte copii răniți în explozii.
Elevii părăseau cursurile când au avut loc exploziile, a declarat un martor pentru agenția de presă AFP. Fotografiile de după explozii arată pete de sânge pe pământ alături de caiete aruncate.
Locul atacat de teroriști este țintă frecventă a atacurilor din partea grupării Statului Islamic
Zona în care au avut loc atacurile – Dasht-e-Barchi – a fost frecvent ținta atacurilor din partea filialei locale a grupării Statului Islamic din cauza populației sale în mare parte musulmane șiite Hazara. Hazara e o minoritate etnică și religioasă vizată frecvent de grupurile militante sunite, care îi consideră eretici.
Surse locale au mai spus că o grenadă de mână a fost aruncată într-un liceu din apropiere ce găzduia studenții care se pregătesc pentru un examen de admitere la universitate.
După o serie de atacuri IS anul trecut și după preluarea talibanilor, activitățile grupului au scăzut. IS a desfășurat o campanie devastatoare împotriva șiiților din Afganistan în ultimii ani. Au fost uciși zeci de oameni în bombardamentele asupra țintelor, inclusiv săli de sport, centre culturale și locuri de învățământ.
În luna mai trecută, peste 90 de studenți și personal au fost uciși într-un atac al Statului Islamic asupra unei școli de fete din Dasht-e-Barchi.