Elon Musk n-a suflat o vorbă: de-abia acum s-a aflat care-i sunt planurile pentru 2022

de: Mădălina Bahrim
30 01. 2022

Până în acest moment, majoritatea declarațiilor făcute de miliardarul Elon Musk în spațiul public s-au îndreptat cu precădere către Tesla și viitorul business-ului global – robotica. Miliardarul a omis, însă, să ne spună ce va face SpaceX în 2022 și de ce e atât de special planul pe care compania îl are.

Elon Musk va ajunge din nou pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, anul acesta. Compania sa spațială, SpaceX, are planuri extrem de ambițioase.

Ce are de gând să facă Elon Musk

SpaceX vrea să trimită nu mai puțin de 52 de rachete în spațiu, în anul 2022. Informația a fost lansată chiar de către NASA, pentru că Elon Musk pare să fie destul de secretos în această privință.

Îndeplinirea obiectivului ar doborî recordul companiei de 31 de lansări, pe care l-a atins anul trecut, deci 2022 ar putea fi un an încununat de succes absolut pentru miliardarul inovator.

„Există un obiectiv ambițios de 52 de lansări pentru SpaceX de-a lungul anului”, a declarat Sandra Magnus, astronaut și fost director executiv al Institutului American de Aeronautică și Astronautică, în timpul unei întâlniri virtuale a Panelului consultativ pentru siguranța aerospațială (ASAP) al NASA.

„Este un ritm incredibil”, a spus Magnus, adăugând că „NASA și SpaceX vor trebui să fie atente în 2022 că nu sunt victime ale succesului lor”, conform The Verge.

Cel mai mic număr de lansări pe care SpaceX le-a avut în ultimii cinci ani a fost de 13, în 2019.

E surprinzător cât de multă energie are Musk pentru toate proiectele companiilor sale, în care este implicat personal. De curând, a reiterat interesul pentru producția de roboți umanoizi și a mers chiar mai departe de atât, promițând că astfel de roboți vor începe prin a munci, alături de oamenii săi angajați în companii. Pe viitor, Musk e de părere că roboții umanoizi vor revoluționa piața muncii și vor reprezenta colacul de salvare pentru companiile care se confruntă cu deficit de personal.