După voucherele sociale și tichetele de masă, noi vouchere în România: se dau pentru acești copii și s-ar putea să te încadrezi

de: Alexandru Puiu
13 10. 2022

O nouă măsură proaspăt trecută de Senat introduce o nouă serie de vouchere pentru români. Aceasta este cea mai nouă formă de ajutor financiar de la stat, după voucherele sociale sau tichetele de masă.

Autoritățile române întind o mână de ajutor copiilor din familii cu venituri mici, dar și celor aflați în plasament, care au probleme de vedere. Este vorba de un nou tip de vouchere ce pot fi folosite pentru controlul oftalmologic al elevilor din învățământul preuniversitar, dar și pentru achiziția de ochelari. Partea bună este că acești bani pot fi obținuți în fiecare an, iar suma se calculează în funcție de indicatorul social de referință sau ISR.

Câți bani primesc copiii care au nevoie de ochelari

Potrivit propunerii legislative care a trecut de senat, vorbim de un bon valoric calculat ca 0,4 din ISR. La momentul de față, acest procent se traduce printr-un voucher de 210 lei. Tot ce trebuie să facă părinții aflați în stare de vulnerabilitate materială este să facă o cerere în scris, pentru fiecare copil în parte, fie la finalul anului școlar, fie în momentul înscrierii la școală a copilului, pentru bonul în valoare de 0,4 ISR.

În contextul în care ISR este în 2022 egal cu 525,5 lei, noul voucher social pentru copii este evaluat la 210 lei. Este însă important de reținut că, deși a trecut de Senat și are mari șanse să treacă și de Camera Deputaților, din modul în care a fost redactat proiectul, reiese că va intra în vigoare abia de anul viitor.

În privința criteriilor de acordare ale noilor vouchere, lista agregată de avocatnet.ro este următoarea:

  • sunt încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care fac parte din familii ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • fac parte din familii din care unul dintre membri este încadrat în grad de handicap grav, accentuat sau mediu și ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • fac parte dintr-o familie cu cel puțin doi copii în întreținere și cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • fac parte dintr-o familie monoparentală ale cărei venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
  • fac parte din familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
  • beneficiază de măsura plasamentului în condițiile Legii nr. 272/2004.

Banii de la stat pot fi folosiți pentru control oftalmologic oricând este nevoie, pentru achiziția de ochelari sau efectuarea de tratamente oftalmologice sau intervenții medicale.