După Facebook, Google și TikTok, a venit rândul Snapchat să penalizeze Rusia

de: Ozana Mazilu
03 03. 2022

Snapchat întrerupe reclamele în Rusia, Belarus și Ucraina. De asemenea, stopează vânzările de reclame în Rusia și Belarus.

Aplicația Snapchat nu va mai afișa reclame în Rusia, Belarus și Ucraina. În plus, Snapchat a oprit toate vânzările de reclame în Rusia și Belarus, după invazia rusă a Ucrainei, a anunțat compania într-o postare pe blog.

Aceasta a spus că va continua să ofere aplicația multimedia în acele țări, deoarece rămâne un instrument important de comunicare, dar că va respecta „toate sancțiunile care vizează întreprinderile și persoanele din Rusia”. De asemenea, a subliniat că nu are sedii fizice în Rusia și că nu acceptă venituri de la entitățile de stat ruse.

Prin implementarea acestor interdicții de anunțuri, Snapchat s-a alăturat listei tot mai mari de companii de tehnologie care au luat măsuri pentru a limita disponibilitatea anunțurilor în acele regiuni. Twitter a întrerupt reclamele și recomandările în Ucraina și Rusia „pentru a se asigura că informațiile critice privind siguranța publică sunt ridicate și reclamele nu le diminuează”.

De asemenea, atât Facebook, cât și Microsoft au blocat instituțiile media de stat să-și folosească platformele de publicitate, în timp ce YouTube, deținut de Google, a împiedicat RT și alte canale rusești deținute de stat să poată genera venituri din reclame.

Snapchat sancționează Rusia

După cum a spus compania în postarea sa, nu a permis niciodată RT și altor magazine de stat să publice pe pagina Discover a Snapchat, așa că nu trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a le bloca. Cu toate acestea, compania a spus că „își monitorizează cu atenție” platforma „pentru orice dovadă de dezinformare sau utilizare greșită”.

Mai mult, în ultima săptămână, au apărut mai multe dovezi conform cărora serviciile Google au fost folosite pentru identificarea țintelor de pe teritoriul Ucrainei de către invadatorii ruși. Inițial, gigantul din Mountain View a dezactivat informațiile de trafic din Google Maps. Acum, a adoptat o măsură și mai radicală.

Oficialii Google se află într-o situație foarte dificilă. Ei trebuie să ia decizii în timp real legate de accesibilitatea și utilitatea serviciilor oferite într-o zonă de conflict. În mod previzibil, din grabă, nu toate deciziile sunt bune, dar compania se dă peste cap să facă totuși mai mult bine decât rău, chiar și prin intermediul celei mai recente măsuri. De exemplu, la momentul de față, Google a decis să oprească posibilitatea tuturor utilizatorilor de a editare hărțile din Maps pe Ucraina, Rusia și Belarus, conform BuzzFeed News.

La câteva zile după ce Google Maps a rămas fără informațiile de trafic pe teritoriul Ucrainei, serviciul cartografic mai suferă o modificare importantă. Utilizatorii nu mai pot adăuga puncte de interes pe hartă, de niciun fel, iar modificările făcute din 24 februarie și până în prezent vor fi șterse. În același timp, fotografiile, clipurile video și informațiile legate de afaceri care au fost postate online pe Google în ultima săptămână, vor fi șterse și ele.