Două cutremure în România, luni dimineață! Orașele în care s-au resimțit seismele

de: Vasile Mirabela
30 05. 2022

România s-a zguduit, luni dimineață. Două cutremure au avut loc în țara noastră, la interval de doar aproximativ o oră. Din fericire, cele două au avut magnitudini mici.

Seisme consecutive, în țara noastra. Maginutdinile care au fost resimțite

Unul dintre seisme a avut loc luni dimineața, la ora 3.5 în județul Buzău, spune Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

”În ziua de 30 Mai 2022 la ora 03:29:34 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 144km.”, spune INFP.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 67km E de Brasov, 82km NE de Ploiesti, 111km S de Bacau, 124km V de Braila, 124km V de Galati, 134km N de Bucuresti, 152km NE de Pitesti, 181km E de Sibiu, 193km SV de Iasi, 199km N de Ruse.

Primul seism a avut loc în Bacău, la ora 2:12. Acesta a avut o magnitudine mai mică, a adăugat Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

”În ziua de 30 Mai 2022 la ora 02:12:59 (ora locală a României) s-a produs în MOLDOVA, BACAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 17km.”

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 21km S de Bacau, 104km SV de Iasi, 127km NE de Brasov, 137km NV de Galati, 150km NV de Braila, 167km SV de Chisinau, 171km NE de Ploiesti, 217km V de Tiraspol, 220km E de Sibiu, 224km N de Bucuresti.

Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre perioada în care țara noastră va fi lovită de un mare Cutremur, acesta e așteptat în jurul anului 2040.

„Următorul mare cutremur este în jur de 2040. Un mare cutremur, cu o magnitudine de peste 6 și ceva. Deci, din punctul meu de vedere, nu se pune problema unui cutremur catastrofal până la această dată!”, este de părere expertul.

Pe de altă parte, expertul a discutat și despre următoarele seisme care vor lovi România.

„Mai mici, da! Mai mici, clar! Dar mai mari, nu!”, a spus acesta, subliniind că „în ultima săptămână, au fost foarte multe cutremure în Europa”, spunea Mărmureanu la începutul anului.

Citește și: Cutremur în România. Seismul de 3,2 pe scara Richter s-a simțit în mai multe orașe